Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

O analiza a sistemului bancar din Romania: 2018 e anul premierelor. Ce mai urmeaza?

O analiza a sistemului bancar din Romania: 2018 e anul premierelor. Ce mai urmeaza?
2018 se anunta a fi efervescent pentru bancile comerciale si extrem de provocator pentru Banca Nationala a Romaniei sau..."Vaticanul" cum i se mai spune in piata.

Recent, BNR a aprobat schimbarea actionariatului pentru Marfin precum si achizitia de catre Banca Transilvania a Bancpost dar a si respins intentia de a prelua Banca Romaneasca.

Reprezentantii celei din urma analizeaza alte optiuni strategice dupa raspunsul primit de la BNR, decizia putand fi contestata pana la 29 martie 2018.

Per ansamblu, ramane de vazut ce se poate rezolva intr-un termen scurt, in conditiile in care National Bank of Greece, care detine BROM, se afla in plin proces de restructurare stabilit cu autoritatile europene.

In acelasi timp, tot mai multe voci vorbesc despre scoaterea Bancii Romanesti, din nou, la vanzare iar Banca Transilvania si-ar putea declara, din nou, intentia de preluare, avand in vedere participarea sa la licitatie, alaturi de OTP.

Ar fi o premiera pentru Romania ca o banca sa poata asimila deodata alte doua institutii similare, specialistii din domeniu privindu-l, deja, ca pe un experiment interesant de urmarit si analizat pe termen scurt si lung.

Pe de alta parte, tot BNR urmeaza sa se pronunte in privinta achizitiei Piraeus Bank de catre unul din cele mai importante fonduri de investitii americane, JC Flowers.

Firma americana se afla la prima sa tranzactie finalizata in Romania, dupa tentativa esuata de achizitie simultana a doua banci iar Piraeus pare doar primul pas in intentia de asigurare a unei cote de piata confortabila, de top 10, prin achizionarea de banci mai mici.

De pilda, Patria Bank, detinuta, la randul sau de un Fond de Investitii a declarat, deja, ca vrea sa creasca cota de piata pana la 2%, in urmatorii 4 ani iar vanzarea ulterioara ar putea fi o varianta rezonabila de luat in calcul.

Pornind de la aceste aspecte, se poate prezuma ca pentru JC Flowers, care a urmarit achizitia Bancii Carpatica, cumparata ulterior de Patria Bank, preluarea celei din urma este cat se poate de posibila.

In acelasi spirit efervescent, Intesa Sanpaolo a preluat la nivel de grup controlul Veneto Banca, Leumi Bank vinde subsidiara din Romania catre britanicii de la Argo Capital Management iar alte cateva banci mai mici sunt sau ar putea fi de vanzare in viitorul apropiat.

Oricum ar fi, pe masura ce expunerea bancilor grecesti scade, pe piata intra un nou jucator cu potential, respectiv, americanii de la JC Flowers.

Si cum bine zice o vorba din batrani - cei din urma vor fi cei dintai - in fruntea miscarilor din sistemul bancar este procesul de turnaround incununat de succes al Bancii Transilvania, pe locul 7 in sistem cu 10 ani in urma si cu dificultati majore, azi - in topul sistemului bancar si un cumparator deja titrat, dupa ce a integrat in mod optim Volksbank.

Prin strategia agresiva de achizitii, BT are toate ingredientele necesare de a deveni lider in piata, atat dupa active cat si dupa profit, intr-un timp mai scurt decat se anticipa initial.

Asistam, asadar, la o reasezare a sistemului bancar, mult anuntata si discutata in trecut.

De data asta, lucrurile au inceput cu adevarat sa se intample si cred ca acest proces va continua in doua mari etape in urmatorii 5 ani, avand ca principale efecte consolidarea unor jucatori, reinventarea unora, disparitia altora si ca rezultat, un sistem bancar mai suplu.

Articol realizat de Vlad Nastase

Vlad Nastase este CEO Concilium Consulting, cu 15 ani de experienta in domeniul juridic si financiar, dintre care peste zece ani i-a petrecut in pozitii de senior management.

Printre companiile in cadrul carora si-a dezvoltat ceriera se numara si Ipsos Interactive Services sau Banca Comerciala Romana. De asemenea, Vlad este membru al board-ului in cadrul Turnaround Management Association - Romanian Chapter.

Vlad Nastase a absolvit Facultatea de Drept si, de asemenea, a obtinut un Executive MBA la Universitatea din Viena.


Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 4002 ori