Bancile britanice trebuie sa gaseasca planuri pentru situatia destramarii zonei euro

Miercuri, 30 Noiembrie 2011, ora 22:03
1184 citiri
Bancile britanice trebuie sa gaseasca planuri pentru situatia destramarii zonei euro

Directorul Autoritatii britanice pentru Servicii Financiare (FSA) le-a cerut miercuri principalelor banci din Marea Britanie sa accelereze planurile de urgenta pentru situatia destramarii zonei euro.

Potrivit Sky News, directorul Autoritatii britanice pentru Servicii Financiare (FSA), Hector Sants, a adresat acest avertisment in cadrul unei intalniri private cu directorii de la Barclays, HSBC, Lloyds Banking Group, RBS, Santander UK si Standard Chartered.

Desi reuniunea nu a avut ca scop principal adresarea acestui avertisment, Sants a indemnat institutiile bancare britanice sa inceapa efectuarea unor teste de rezistenta in cadrul planurilor pentru situatii de urgenta. Cu toate acestea, directorul FSA a refuzat sa ofere instructiuni specifice sau sa evoce posibile scenarii detaliate.

Potrivit unor surse apropiate de Sants, avertismentul acestuia se refera la elaborarea "planurilor de urgenta necesare in situatii de acest fel".

Impactul unei destramari a zonei euro asupra bancilor britanice ar varia in functie de expunerile acestora la datoriile statelor din zona monedei unice.

#banci Anglia, #plan banci destramare euro, #zona euro disparitie , #Banci internationale