Bancile sunt dezamagite de evolutia sectorului real estate din Marea Britanie

Joi, 27 Aprilie 2017, ora 15:59
6988 citiri
Bancile sunt dezamagite de evolutia sectorului real estate din Marea Britanie
Foto: Africa ME

Bancherii straini se plang de faptul ca piata real estate din Marea Britanie da semne ca este pe cale sa cedeze sub presiunea pusa de Brexit pe investitori.

O analiza a Universitatii De Montfort arata ca bancile nord-americane au redus la jumatate numarul creditelor acordate dezvoltatorilor de centre comerciale din Marea Britanie, anunta Bloomberg.

Doar bancile britanice au continuat sa acorde credite noi pentru dezvoltatorii din acest segment, in rest peisajul dovedindu-se destul de anost.

Nivelul creditelor noi acordate anul trecut de bancile americane prezente in Marea Britanie a fost de doar 3,3 miliarde lire sterline, cu 56% mai redus decat in 2015, dupa cum arata studiul universitatii.

In acelasi timp, institutiile de credit din Germania au redus cu 18% nivelul finantarilor pe piata real estate din Regatul Unit, in vreme ce alte banci internationale se confrunta cu o contractie de 25% a aceluiasi tip de credite.

"Este un indicator al apetitului redus pentru risc", considera Peter Cosmetatos, CEO al Commercial Real Estate Finance Council din Londra.

O analiza a Costar Group efectuata in februarie arata ca nivelul investitiilor in segmentul comercial al pietei real estate din Marea Britanie a scazut la minimul ultimilor 5 ani.

In plus, bancile au inceput sa devina mai atente si la problemele cu care se confrunta clientii deja existenti, doar 48% din acestia beneficiind de credite de refinantare a imprumuturilor contractate in trecut.

#brexit, #piata real estate Marea Britanie, #investitii imobiliare, #banci internationale Londra , #Banci internationale