Dinel Staicu, condamnat la sapte ani de inchisoare pentru fraudarea BIR

Luni, 04 Aprilie 2011, ora 18:06
1320 citiri
Dinel Staicu, condamnat la sapte ani de inchisoare pentru fraudarea BIR

Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat definitiv, luni, pe Dinel Staicu la sapte ani de inchisoare cu executare in dosarul fraudarii Bancii Internationale a Religiilor (BIR), instanta reducand cu cinci ani pedeapsa primita de acesta la Tribunalul Capitalei, precizeaza Mediafax.

Instanta Curtii de Apel Bucuresti a redus de la 12 la sapte ani de inchisoare cu executare si pedepasa primita la Tribunalul Bucuresti de fostul presedinte al Bancii Internationale a Religiilor (BIR) Ion Popescu, in dosarul in care este acuzat de o frauda de cinci milioane de euro.

De asemenea, Radian Raceala, fost director al Directiei de creditare din BIR, a fost condamnat definitiv la cinci ani de inchisoare cu executare, pedeapsa in cazul acestuia fiind redusa cu un an.

In cazul Vioricai Dutu, fost sef serviciu creditare la BIR, Curtea de Apel Bucuresti a dispus condamnarea la patru ani de inchisoare cu suspendare, cu termen de incercare de noua ani. La Tribunalul Bucuresti, Viorica Dutu fusese condamnata la sase ani de inchisoare cu executare.

In dosarul fraudarii BIR, Tribunalul Bucuresti i-a condamnat, in 16 decembrie 2010, pe Dinel Staicu si Ion Popescu la 12 ani de inchisoare cu executare, iar pe Radian Raceala si Viorica Dutu la sase ani de inchisoare cu executare. Decizia Tribunalului a fost contestata cu recurs la Curtea de Apel Bucuresti, care luni a decis definitiv in acest dosar. 

In 15 iunie 2010, la Judecatoria Sectorului 4 Dinel Staicu si fostul presedinte al BID Ion Popescu au primit pedepse de patru ani de inchisoare cu executare, ei fiind obligati si la plata a peste opt milioane de lei.

Totodata, Radian Raceala si Viorica Dutu au primit atunci pedepse de trei ani de inchisoare cu suspendare, ambii pentru abuz in serviciu contra intereselor persoanelor in forma calificata. Celor doi instanta de fond le-a impus termene de incercare de cate cinci ani.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#dinel staicu, #dinel staicu inchisoare, #fraudarea bir , #Banci internationale