Europa si Asia bat palma la nivel bancar. Primul pas, investitiile in infrastructura

Joi, 25 Iunie 2015, ora 16:19
2552 citiri
Europa si Asia bat palma la nivel bancar. Primul pas, investitiile in infrastructura
Foto: EBRD

Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD) ar putea finanta, incepand cu 2016, impreuna cu Banca Asiatica pentru Investitii in Infrastructura (AIIB), diverse proiecte de infrastructura.

Anuntul a fost facut de presedintele BERD, Suma Chakrabarti, in timpul unei vizite in China.

Chakrabarti sustine ca anul viitor, cele doua banci si-ar putea uni fortele pentru a sustine financiar investitii majore in infrastructura, relateaza portalul Out-Law.

Proiecte ambitioase

Intr-un interviu acordat gentiei China News, presedintele BERD a afirmat ca asocierea celor doua institutii bancare ar permite finantarea unor proiecte de amploare in diferite regiuni din Europa si Asia.

"Ceea ce mi-as dori sa reusesc anul viitor, cand AIIB va fi operationala, este sa asiguram cofinantarea a doua sau trei proiecte importante. Este telul nostru principal.

Sigur, colaborarea se poate extinde si in alte domenii, dar cofinantarea proiectelor de investitii in infrastructura ar reprezenta un start bun", a explicat Suma Chakrabarti.

BERD si AIIB opereaza in mod similar, crede presedintele bancii europene, ceea ce ar permite celor doua institutii sa conlucreze in finantarea unor proiecte majore.

Chakrabarti vede oportunitati investitionale deosebite in finantarea infrastucturii din marile orase, incluzand gestionarea deseurilor, alimentarea cu apa, transport public si iluminatul stradal.

BERD a luat fiinta la inceputul anilor '90 ca o institutie financiara menita sa sustina reconstructia tarilor din estul Europei dupa caderea Cortinei de Fier.

Veriga euro-asiatica

In momentul de fata, BERD este prezenta in 30 de tari din Europa Centrala si de Est, Asia Centrala si zona estica si sudica a bazinului mediteranean.

AIIB a aparut la initiativa Chinei, ca raspuns la dominatia exercitata de Washington asupra Bancii Mondiale si a FMI.

De altfel, printre cele 57 de state membre AIIB nu se regasesc SUA si Japonia, ambele tari contestand standardele pe care institutia de la Beijing ar urma sa le impuna in operatiunile derulate.

Capitalul de investitii al AIIB este estimat la 100 de miliarde de dolari, fiecare tara membra urmand sa contribuie cu o suma in functie de dimensiunea economiei sale.

Problema standardelor operationale nu il framanta foarte mult pe Suma Chakrabarti, acesta afirmand ca BERD spera sa invete cateva moduri eficiente si inovative de la institutia bancara condusa de China.

Hou Zhenbo, cercetator in cadrul institutului londonez Overseas Development, crede ca BERD si AIIB pot face punte comuna in sustinerea unor proiecte majore in tarile din Asia Centrala si in fostele republici sovietice.

"Este greu de prezis insa, nivelul la care vor ajunge finantarile pe aceste investitii", apreciaza Hou.

In iulie 2014, BERD a sistat toate investitiile in infrastructura din Rusia, ca urmare a implementarii sanctiunilor economice de catre UE. Programele din Rusia contau in proportie de 19% din totalul finantarilor acordate in 2014 de BERD.

#program investitii Europa Asia, #cooperare BERD AIIB, #finantare proiecte infrastructura , #Banci internationale