JPMorgan raporteaza profituri in scadere, dar ramane optimista

Vineri, 13 Ianuarie 2012, ora 17:20
1115 citiri
JPMorgan raporteaza profituri in scadere, dar ramane optimista

JPMorgan a inregistrat profituri mai mici cu 23% in trimestrul patru fata de acelasi trimestru din 2010, urmand intocmai asteptarile analistilor de pe Wall Street.

Criza datoriilor europene a afectat tranzactionarea si afacerile corporate, tragand in jos actiunile marilor banci americane, spun expertii citati de Reuters.

Rezultatele JPMorgan arata ca venitul net al institutiei a fost de 3,72 miliarde de dolari, sau 90 de centi pe actiune in trimestrul patru, in scadere de la 4,83 miliarde de dolari, sau 1,12 dolari pe actiune, inregistrat in urma cu un an, in aceeasi perioada.

Analistii de pe Wall Street estimau, in medie, un cost de 90 de centi pe actiune, potrivit sondajelor efectuate de Reuters.

CEO-ul JPMorgan Chase & Co, Jamie Dimon, a declarat ca JPMorgan, cea mai mare banca americana dupa active, a observat totusi semne de imbunatatire in cererea de credite in SUA, dar si in calitatea creditelor, pe masura ce economia isi revine.

JPMorgan este prima dintre marile banci americane care isi anunta rezultatele pentru cel de-al patrulea trimestru. Cifrele sale arata ca si alte companii de pe Wall Street, precum Goldman Sachs group Inc si Morgan Stanley, ar putea raporta un trimestru dificil, intrucat sectorul bancar de investitii are de suferit.

#JPMorgan profit, #profit scadere banci, #raport banci americane , #Banci internationale