Marile banci se grabesc sa retraga bani din subsidiarele din Europa de Est

Luni, 23 Iulie 2012, ora 09:46
1357 citiri
Marile banci se grabesc sa retraga bani din subsidiarele din Europa de Est

Bancile din Europa Occidentala au retras fonduri de la subsidiarele lor din Europa Centrala si de Est intr-un ritm mai rapid in trimestrul doi din 2012, o evolutie care ar putea ameninta stabilitatea financiara si economica in regiune, potrivit unui raport al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD).

Din trimestrul trei al anului trecut, BERD si alte institutii financiare si-au exprimat temerile ca problemele de finantare cu care se confrunta bancile din zona euro vor avea efecte negative asupra statelor din Europa Centrala si de Est, unde sistemele bancare sunt dominate de institutiile de creditare din Europa Occidentala.

Conform datelor publicate de Banca Reglementelor Internationale (BIS), bancile straine si-au redus finantarea catre Europa Centrala si de Est in primele trei luni din 2012, dar intr-o masura mai redusa decat in trimestrele trei si patru din 2011.

Totusi, un raport comun al Comisiei Europene, BEI, FMI, Bancii Mondiale si BERD se arata ca declinul din primul trimestru reflecta imprumuturile ieftine masive pe termen lung furnizate de BCE institutiilor de creditare din zona euro in decembrie si februarie.

"In trimestrul doi din 2012 retragerile de fonduri efectuate de bancile din Europa Occidentala au urcat probabil din nou, desi nu in ritmul in care au crescut in a doua jumatate a anului trecut", se arata in raportul Comisiei Europene, BEI, FMI, Bancii Mondiale si BERD.

In multe state din Europa emergenta sistemele bancare sunt dominate de subsidiarele bancilor din Europa Occidentala, care acum se confrunta cu pierderi mari din cauza obligatiunilor guvernelor din zona euro pe care le detin si obtin cu dificultate finantare de la investitori. De asemenea, bancile au trebuit sa indeplineasca cerinte mai dure privind capitalul pana in iunie, pentru care au redus creditarea si au vandut noi actiuni.

Anul trecut, Autoritatea Bancara Europeana a cerut bancilor europene sa-si consolideze capitalul pentru a putea face fata mai bine pierderilor care ar putea aparea de pe urma obligatiunilor guvernamentale. Pana la finele lunii iunie 2012, principalele banci europene trebuiau sa ajunga la un indicator de capital core Tier-1 de 9%.

#banci multinationale Europa, #banci retragere fonduri, #banci probleme BERD , #Banci internationale