Razboi fiscal. Elvetia si SUA cad la pace, dar cu amenzi usturatoare pentru banci

Sambata, 31 August 2013, ora 11:36
1982 citiri
Razboi fiscal. Elvetia si SUA cad la pace, dar cu amenzi usturatoare pentru banci

Elvetia a ingropat securea razboiului fiscal cu Statele Unite prin semnarea unui acord cu prevederi dure pentru banci. Scopul acordului este sa regleze problema fondurilor nedeclarate depuse de americanii bogati in bancile elvetiene, dar prevede amenzi grele pentru institutiile financiare care faciliteaza evaziunea fiscala.

Bancile elvetiene trebuie sa declare daca doresc sa ia parte la acest program pentru a scapa de acuzatii penale din SUA.

Marimea amenzilor, care pot ajunge pana la 50% din fondurile nedeclarate, nu a fost dezvaluita, dar factura va fi foarte mare, la limita suportabilitatii, potrivit Asociatiei Bancherilor Elvetieni.

Un acord negociat timp de trei ani

Elvetia si Statele Unite au negociat aproape trei ani acest acord, care pe parcursul timpului a suferit numeroase intorsaturi.

Scandalul a inceput odata cu descoperirea ca, in pofida unei amenzi record de 780 de milioane de dolari platita de banca UBS, pentru ca a administrat fonduri nedeclarate ale unor americani, alte banci elvetiene au continuat sa faca acelasi lucru. Aceste banci au considerat ca sunt ferite de procese daca nu detin filiale in Statele Unite.

Justitia americana a deschis o ancheta impotriva a 14 banci elvetiene, suspectate ca si-au ajutat clientii sa evite plata impozitelor. Autoritatile americane au incercat totodata sa afle daca si alte banci elvetiene sunt pasibile de procese si au inceput negocierile cu oficialitatile elvetiene, finalizate cu acest acord.

Potrivit Asociatiei Bancherilor Elvetieni, bancile trebuie sa verifice daca intre clientii lor se afla americani cu conturi nedeclarate si sa semnaleze cazurile la Washington.

"Avem in prezent un rezultat cu care putem trai. Daca nu l-am fi acceptat, ar fi fost o incertitudine juridica, reputatia pietei financiare ar fi avut de suferit", a declarat ministrul elvetian de Finante, Eveline Widmer-Schlumpf, intr-o conferinta de presa la Berna.

Amenzi de pana la 50%

Potrivit acordului, bancile elvetiene trebuie sa respecte anumite conditii.

Intre acestea, bancile vor suporta amenzi echivalente cu 20% din fondurile americane nedeclarate detinute la 1 august 2008. Amenzile vor urca la 30% pentru conturile nedeclarate deschise intre aceasta data si februarie 2009 si vor ajunge la 50% in cazul celor constituite ulterior, se arata intr-un comunicat al Ministerului elvetian de Finante.

Institutiile financiare elvetiene vor plati aceste sume din fondurile proprii sau din profituri.

Asociatia Bancherilor Elvetieni considera ca acest "program" american va avea consecinte grele pentru bancile elvetiene.

"Amenzile prevazute sunt la limita acceptabilitatii juridice si a suportabilitatii economice", a indicat asociatia, care recunoaste totusi ca acordul este singura solutie pentru rezolvarea definitiva a problemelor juridice cu Statele Unite.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#razboi fiscal, #banci elvetiene conturi, #amenzi banci elvetiene , #Banci internationale