BCR imprumuta de la BEI 50 de milioane de euro pentru sprijinirea IMM

Luni, 04 Martie 2013, ora 15:51
1503 citiri
BCR imprumuta de la BEI 50 de milioane de euro pentru sprijinirea IMM

Banca Europeana de Investitii (BEI) si Banca Comerciala Romana (BCR) au semnat un contract de imprumut in valoare de 50 de milioane de euro destinat finantarii intreprinderilor mici si mijlocii, societatilor cu capitalizare de piata medie si entitatilor publice din Romania, se arata intr-un comunicat al BCR.

Imprumutul BEI va cofinanta proiecte care vor contribui la dezvoltarea regionala si la productivitatea IMM-urilor si a societatilor cu capitalizare de piata medie din Romania implicate in industrie si servicii.

Investitiile privind eficienta energetica intreprinse de IMM-uri vor primi, de asemenea, sprijin de la Comisia Europeana (CE) in cadrul Facilitatii de Finantare a IMM-urilor, Sectiunea privind Eficienta Energetica, care prevede cooperarea dintre BEI si CE pentru reducerea emisiilor de CO2 provenite din industrie si constructii.

"Este o prioritate a BEI sa imbunatateasca accesul IMM-urilor, societatilor cu capitalizare de piata medie si autoritatilor locale la finantare pe termen lung si sa contribuie la consolidarea competitivitatii lor.

In acelasi timp, fondurile BEI vor incuraja punerea in aplicare a proiectelor prioritare fiind semnificative pentru dezvoltarea economiei romanesti", a spus Mihai Tanasescu, vice-presedintele BEI responsabil pentru Romania.

Acest imprumut se inscrie in prioritatile BEI care vizeaza sprijinirea IMM-urilor Europene pentru a contribui la diminuarea efectelor crizei financiare. In acest scop, BEI isi uneste fortele cu institutii financiare puternice, precum BCR, care cunosc piata locala si au printre clienti IMM-uri, companii cu capitalizare de piata medie si entitati publice.

Acest imprumut va contribui la succesul cooperarii dintre BEI si BCR. Impreuna cu creditele acordate anterior, BEI a oferit pana acum BCR 300 milioane de euro pentru finantarea proiectelor prioritare.

Din 2000, BCR a fost implicata in sprijinirea IMM-urilor, pentru dezvoltarea unor proiecte viabile prin scheme competitive de finantare, impreuna cu parteneri internationali. BCR a finantat pana in prezent peste 10.000 de astfel de proiecte, pentru care valoarea co-finantarii trece de 1 miliard de euro.

Banca Europeana de Investitii este o institutie din Uniunea Europeana care ofera servicii de creditare de lunga durata si este detinuta de statele membre ale Uniunii Europene.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#BCR imprumut BEI, #BCR acord BEI, #parteneriat BCR BEI , #Banci Romania