Cum te protejezi impotriva fraudelor cu cardul?

Joi, 15 Decembrie 2011, ora 08:12
3944 citiri
Cum te protejezi impotriva fraudelor cu cardul?

Frauda cu cardurile bancare intra din nou in atentia publica, dupa ce 17.000 de carduri VISA administrate de CEC Bank au fost blocate de unitatea bancara, din motive de securitate. Ce se poate face in momentul in care constati ca iti lipsesc bani de pe card?

CEC Bank a informat o parte din clientii afectati despre aceasta situatie si a precizat ca informatiile despre conturi au fost compromise, cel mai probabil prin intermediul internetului, si a luat din precautie masura blocarii cardurilor.

La randul sau, Visa Europe a fost informata de probabilitatea unei brese de securitate in baza de date a unui procesator din Europa.

"Visa Europe a fost informata de probabilitatea unei brese de securitate in baza de date a unui procesator din Europa. S-a deschis o ancheta in acest sens si lucram indeaproape cu bancile pentru a ne asigura ca posesorii de card sunt protejati. Intrucat ancheta este in curs de desfasurare, nu putem oferi mai multe informatii in acest moment", spune director general pentru Romania al Visa Europe, Catalin Cretu.

Asociatia Romana a Bancilor (ARB) anunta ca a fost si a precizat ca nu se asteapta ca posesorii sa fie afectati. In plus, ARB a mai adaugat ca departamentele de monitorizare a fraudei din cadrul bancilor au luat masuri pentru depistarea eventualelor incidente.

Ce se intampla daca dispar bani de pe card?

In cazul in care constati ca ti-au disparut bani de pe card si poti dovedi ca nu ai instrainat cardul sau ca nu l-ai pierdut in perioada in care s-a facut extragerea, primul pas este sa ceri extrasul de cont.

In cazul in care extrasul de cont arata o tranzactie pe care tu nu ai fost aprobat-o, atunci ai dreptul sa initiezi refuz la plata, in maxim 60 de zile calendaristice de la data inregistrarii in cont a tranzactiei respective. Refuzul la plata se face prin completarea formularului de refuz la plata, pus la dispozitie de catre orice unitate a bancii, scrie conso.ro.

Banca este obligata, conform art 23. din Regulamentul BNR, sa crediteze contul beneficiarului cu valoarea despagubirilor in termen de o zi bancara de la momentul recunoasterii dreptului detinatorului la acestea, mai arata publicatia amintita.

In cazul in care banca refuza sa accepte acest drept, te poti adresa direct BNR-ului, la Directia Reglementare si Autorizare, care este abilitata sa vegheze la respectarea de catre institutiile de credit a regulamentului de mai sus.

Risc de frauda de 9 ori mai mic decat in Europa

Tranzactiile realizate online cu cardul sunt relativ sigure, in Romania, in conditiile in care sistemul 3D-Secure este utilizat de doar 200.000 de posesori de carduri din cei 12,6 milioane existenti. 3D Secure este un standard de securitate dezvoltat de Visa si MasterCard, implementat de mai multe banci din statul roman.

Riscul de frauda in Romania este de 9 ori mai mic decat media inregistrata in Europa, conform unui indice dezvoltat de Visa.

Unul dintre principalele motive pentru care riscul este mai mic in Romania tine de dimensiunea redusa a pietei si de numarul mic de tranzactii.

Volumul platilor online a ajuns la nivelul de 80,5 milioane de euro in primele sase luni ale acestiu an, in crestere cu 18% fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit ePayment.

In prima jumatate a anului s-au inregistrat aproape 1,3 milioane de tranzactii, conform statisticilor Romcard. Platforma ePayment a procesat peste un milion de tranzactii cu un volum de 71,2 milioane de euro, iar numarul persoanelor care au ales sa plateasca online prin ePayment a crescut cu 10% fata de perioada similara din 2010.

In general, romanii platesc cu cardul servicii precum plata unor facturi sau achizitia de flori si cadouri. In 2010, numarul tranzactiilor online cu cardul s-a ridicat la 2,26 milioane. Romanii au platit in total 127,5 milioane euro.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#frauda banci, #frauda card, #infractiuni economice , #Banci Romania