Lipsa de lichiditate pe piata. Bancile s-au imprumutat mai mult de la BNR

Luni, 24 Septembrie 2012, ora 17:22
1272 citiri
Lipsa de lichiditate pe piata. Bancile s-au imprumutat mai mult de la BNR

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a imprumutat luni noua banci cu suma de 12,08 miliarde lei (2,6 miliarde de euro) prin operatiuni repo, peste valoarea solicitata saptamana trecuta, de 8,89 miliarde lei.

Prin licitatiile repo, BNR ofera lichiditate bancilor comerciale si preia in schimb titluri de stat, la dobanda de politica monetara, de 5,25% pe an. Sumele sunt imprumutate pe o perioada de o saptamana.

Saptamana trecuta, sapte banci au atras 8,89 miliarde lei.

Sumele injectate de BNR prin operatiuni repo, in scadere fata de saptamana trecuta

In luna august, banca centrala a limitat sumele disponibile la sase, cinci si patru miliarde de lei, iar un efect negativ al plafonarilor a fost cresterea randamentelor la titlurile de stat.

Astfel, Finantele au respins in august trei din cele cinci licitatii pentru vanzare de titluri de stat, considerand ca randamentul cerut de acestea este prea mare. Drept urmare, Trezoreria a imprumutat in august 1,4 miliarde lei, putin peste jumatate din suma vizata, de 2,5 miliarde lei.

Reluarea injectiilor de lichiditate in septembrie a determinat scaderea randamentelor, iar Ministerul Finantelor a atras 4,54 miliarde lei, peste nivelul planificat, de 3,3 miliarde lei.

Dobanzile afisate luni de banci pentru depozitele plasate (ROBID) si atrase (ROBOR) cu scadenta la o saptamana se plasau la 4,83 - 5,33% pe an.

#BNR operatiune repo, #banci imprumut BNR, #BNR imprumut banci , #Banci Romania