CE: Toti europenii sa faca plati transfrontaliere in euro cu aceleasi comisioane ca pentru tranzactiile interne

Miercuri, 28 Martie 2018, ora 17:00
2613 citiri
CE: Toti europenii sa faca plati transfrontaliere in euro cu aceleasi comisioane ca pentru tranzactiile interne
Foto: CC0 Creative Commons

Bancile din Uniunea Europeana vor trebui sa micsoreze comisioanele pentru platile transfrontaliere in euro, conform unor propuneri prezentate miercuri de Comisia Europeana, transmite Reuters.

Conform normelor actuale, rezidentii si intreprinderile din zona euro beneficiaza de aceleasi conditii pentru tranzactiile efectuate in propria lor tara si pentru cele efectuate intr-un alt stat membru din zona euro.

Propunerea Comisiei urmareste aplicarea acestor conditii si in cazul persoanelor si al intreprinderilor din tari care nu se afla in zona euro.

De asemenea, Comisia Europeana a propus, miercuri, sporirea transparentei si a concurentei pentru serviciile de conversie monetara atunci cand consumatorii platesc bunuri sau servicii intr-o alta moneda decat cea din propria tara.

"Cetatenii si intreprinderile din tarile care nu fac parte din zona euro vor beneficia de aceleasi conditii ca si rezidentii din zona euro atunci cand fac plati transfrontaliere in euro.

Toti cetatenii europeni vor putea face transferuri transfrontaliere in euro platind aceleasi comisioane ca pentru tranzactiile interne.

Propunerea prezentata astazi prevede, de asemenea, o transparenta totala in ceea ce priveste conversia valutara atunci cand consumatorii platesc cu cardul intr-o tara care nu are aceeasi moneda ca a lor", a declarat vicepresedintele CE responsabil cu stabilitatea financiara, serviciile financiare si uniunea pietelor de capital, Valdis Dombrovskis.

Consumatorii si intreprinderile din zona euro beneficiaza deja de comisioane foarte mici pentru platile transfrontaliere in euro, gratie intrarii in vigoare, in 2001, a Regulamentului privind platile transfrontaliere.

Propunerea de astazi urmareste aplicarea acestor conditii si in cazul persoanelor si al intreprinderilor din tari care nu se afla in zona euro pentru deplasari sau plati efectuate in strainatate.

Concret, propunerea prevede ca pentru platile transfrontaliere in euro se vor percepe comisioane identice cu cele percepute pentru plati nationale echivalente efectuate in moneda locala.

Astfel, comisioanele vor scadea, ajungand la cativa euro sau chiar cativa centi.

De exemplu, se va plati acelasi comision pentru un transfer credit transfrontalier in euro efectuat din Bulgaria si un transfer national in leva bulgareasca. Aceasta este o schimbare majora, intrucat comisioanele pentru un simplu transfer credit pot fi exorbitante in unele state membre din afara zonei euro (de pana la 24 euro pentru un transfer de 10 euro).

In plus, datorita propunerii de miercuri, platile care implica monede diferite ale Uniunii vor deveni transparente.

In prezent, consumatorii nu sunt, in general, informati si nu cunosc costurile unei tranzactii care implica o conversie monetara.

Prin urmare, conform propunerii, consumatorii vor trebui sa fie pe deplin informati cu privire la costurile de conversie monetara inainte de a efectua o astfel de plata (de exemplu, plati cu cardul in strainatate, indiferent daca este vorba de o retragere de numerar de la un bancomat, de plata cu cardul la un punct de vanzare sau de o plata online).

Urmeaza ca propunerea legislativa sa fie transmisa Parlamentului European si Consiliului pentru adoptare.

#transferuri euro, #comisioane transfer euro, #transfer transfrontalier euro , #Comisioane banci