Ghetea: Reducerea dobanzii cheie nu se mai poate vedea in scaderea dobanzilor

Vineri, 23 Martie 2012, ora 11:53
1445 citiri
Ghetea: Reducerea dobanzii cheie nu se mai poate vedea in scaderea dobanzilor

Presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Ghetea, a declarat vineri ca s-a ajuns la o limita la care daca se mai reduce dobanda de politica monetara nu se mai pot reduce dobanzile in piata bancara si sugereaza o scadere a rezevelor minime obligatorii.

"Banca centrala a redus in ultima perioada dobanda de politica monetara, lucru care luat foarte simplist ar trebui sa conduca automat si la scaderea dobanzilor din piata creditelor si a depozitelor. Este clar ca aceste semnale pe banca le da incep sa devina mai putin eficiente decat erau in trecut.

Se pare ca s-a ajuns la o limita la care daca se reduce dobanda de politica monetara nu se mai pot reduce dobanzile in piata bancara si acesta pentru ca nu exista o legatura unica intre dobanzile practicate de banci si dobanda de politica monetara", a spus Ghetea la conferinta: "2012: Intre noua ordine bancara si relansarea economiei".

El a declarat ca exista multe alte elemente care conduc la stabilirea dobanzilor intr-o piata.

De asemenea, presedintele ARB a spus ca in Romania avem destul de multe banci care doresc in acest moment sa isi atraga din piata cat mai multa lichiditate si in aceste conditii tin niste dobanzi care sa fie atractive pentru clienti.

"In continuare avem o rezerva minima obligatorie (RMO - n.r) atat la lei cat si la valuta la un nivel destul de ridicat. Probabil ca riscul este din ce in ce mai mare si normal ca dobanzile pe care noi le practicam trebuie sa inglobeze si o parte din acoperirea riscului pe care il asumam.In aceste conditii, in opinia mea, nu este suficient sa avem o reducere a dobanzii de politica monetara si daca tot vorbin de lucruri care ar putea fi facute in acest sens este momemntul in care ar trebui aruncata o privire asupra nivelului rezervelor minime obligatorii", a spus Radu Ghetea.

De asemenea, el a precizat ca daca se va reduce RMO, lichiditatea rezultata nu se va duce automat in consum.

"Multe voci spun ca acesta va duce la consum. Eu am o alta abordare. Nu cred ca va duce la consum. Lichiditate exista in sistem dar e oarecum neuniform distribuita. Daca va fi mai multa lichiditate in sistem bancile vor avea mai mult apetit pentru asumare de riscuri",a declarat Ghetea.

Consiliul de Administratie al bancii centrale a decis reducerea dobanzii cheie cu 0,25 puncte procentuale, la 5,50%, incepand cu data de 3 februarie 2012, nivel minim de la adoptarea modelului actual de politica monetara.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) modificase dobanda cheie la 6% la inceputul lunii noiembrie 2011, dupa ce o mentinuse neschimbata din mai 2010, la 6,25%. Ulterior, la inceputul anului 2011, BNR a redus dobanda cheie la 5,75%.

Totodata, banca centrala a mentinut ratele rezervelor minime obligatorii (RMO) la nivelurile actuale, de 15% pentru pasivele in lei si de 20% pentru cele in valuta ale bancilor.

#reducere dobanda cheie, #dobanzi banci comerciale, #radu ghetea dobanzi , #Dobanzi banci