Profesor de finante comportamentale: Bancile comerciale nu vor da niciodata deponentilor din 'prajitura dobanzilor'

Miercuri, 10 Ianuarie 2018, ora 16:20
2923 citiri
Profesor de finante comportamentale: Bancile comerciale nu vor da niciodata deponentilor din 'prajitura dobanzilor'
Foto: Arhiva Ziare.com

Bancile comerciale nu vor da niciodata deponentilor din 'prajitura dobanzilor', mai ales acum ca au asteptari inflationiste, a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Mitroi, profesor de finante comportamentale la Academia de Studii Economice (ASE).

"Investitorii isi doresc mai mult risc acum. Sigur, au inteles foarte bine ca nu te joci cu bancile comerciale. Ele nu iti vor da niciodata din prajitura dobanzilor, mai ales acum ca au asteptari inflationiste, asa ca vor evita sa ne dea si bruma aia de randament.

Cand ai temeri de inflatie, ii vezi pe cei care au accesul la informatie si stiu cel mai bine - Banca Centrala - ca se tem, cea mai buna modalitate de a te proteja la inflatie este sa cumperi capital propriu si nu capital imprumutat.

Ne indreapta sistemul financiar catre construirea riscului individual, nu numai a riscului sistemic ca investitor si deponent. Riscul de dobanda mi se pare cea mai importanta tema a anului.

Dobanzile mai mari scad valorile portofoliilor marilor investitori in obligatiuni.

Pretul pe care il platim este cel al riscului mai mare, deci volatilitate mai mare si asteptari de randament mai mari. Nu cred in temerea de supraevaluare a activelor imobiliare sau bursiere", a spus Mitroi

El este de parere ca in acest an vor avea loc noi listari de companii pe piata romaneasca de capital.

'Bursa romaneasca, nefinantand in general cresterea economica, asa cum face o bursa sau cum ar trebui sa faca, deocamdata eu cred ca va urca destul de interesant in prioritati, in interesul de a o transforma intr-o piata emergenta.

Daca pui peste asta faptul ca foarte multe industrii de succes au ajuns la maturitate, si succesul se masoara prin listarea sau prin publicarea acestui succes pe bursa, eu cred ca vom avea si din partea listarilor un suport.

Ingredientele sunt favorabile, atat administrative cu apropierea de statusul de piata emergenta, cat si din partea companiilor. Intram intr-un stadiu in care ne apropiem mai mult de realitatea economica.

Nu poti sa ai o crestere economica de o asemenea anvergura doar cu capital imprumutat si cu deficit de capital propriu. Bursa, in general, finanteaza capitalul propriu, cel cu risc.

Cred ca ne-am obligat prea mult sa ne uitam doar la capitalul de tip obligatiuni, imprumutat, un capital puternic dependent de banci centrale, de dobanda, de curs valutar', a mai aratat profesorul de finante comportamentale.

Potrivit acestuia, capitalul de bursa este unul dependent de risc, de antreprenoriat, de crestere economica, iar Romania este bine pozitionata acum.

#Adrian Mitroi, #profesor finante comportamentale , #Dobanzi banci