Cazul Madoff: JPMorgan va plati 2 miliarde de dolari guvernului american

Luni, 06 Ianuarie 2014, ora 13:48
1492 citiri
Cazul Madoff: JPMorgan va plati 2 miliarde de dolari guvernului american

JPMorgan Chase, cea mai mare banca americana dupa active, va plati guvernului SUA o amenda de peste 2 miliarde de dolari pentru ca nu a raportat autoritatilor informatii privind frauda masiva pentru care a fost condamnat fostul bancher Bernard Madoff.

Amenda ar putea fi anuntata in urmatoarele zile de autoritatile americane, au declarat pentru WSJ surse apropiate discutiilor.

Cea mai mare parte din fonduri urmeaza sa fie distribuite catre victimele lui Madoff, care va petrece tot restul vietii in inchisoare dupa ce, ca administrator de active pe Wall Street, si-a pagubit investitorii cu miliarde de dolari timp de peste 20 de ani printr-o asa-numita schema Ponzi.

Departamentul Justitiei ar urma sa incaseze 1,5 miliarde de dolari din amenda platita de JPMorgan, restul urmand sa ajunga la divizii ale Departamentului Trezoreriei SUA, potrivit surselor citate de WSJ.

JPMorgan a avut o colaborare de peste doua decenii cu Madoff, incheiata in decembrie 2008 odata cu arestarea acestuia.

Banca este amendata in principal pentru deficiente in zona controalelor interne, care au facilitat relatia indelungata cu Madoff si au prevenit alertarea autoritatilor cu privire la activitatile dubioase ale managerului.

Cea mai mare banca americana a fost sanctionata anul trecut cu amenzi in valoare totala de aproape 20 miliarde de dolari, in urma unor litigii si anchete privind practicile din perioada premergatoare crizei financiare si scandalului "balena de la Londra", declansat in 2012 dupa ce divizia de investitii din Londra a grupului financiar a inregistrat o pierdere de peste 6 miliarde de dolari din cauza unor tranzactii efectuate de traderi nesupravegheati.

In trimestrul al treilea al anului 2012, JPMorgan a constituit provizioane de 9 miliarde de dolari pentru acoperirea costurilor legate de procese si investigatii guvernamentale si a anuntat ca are rezerve de 23 miliarde de dolari pentru a absorbi astfel de cheltuieli.

#banca JPMorgan Chase, #amenda JPMorgan Chase, #caz Bernard Madoff , #Frauda bancara