Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cele mai mari gafe din lumea finantelor

Cele mai mari gafe din lumea finantelor


Ecoul scandalului in care S&P a gresit ratingul mai multor tari printre care Franta sau Brazilia nu trece neobservat. La Tribune a facut o lista cu cele mai mari gafe din lumea financiara. Printre acestea se numara: erori contabile de zeci de miliarde de euro sau declaratii defaimatoare venite din partea unor persoane publice.

2 noiembrie 2011: S&P coboara ratingul Frantei, din greseala



Agentia de rating americana a anuntat ca Franta si-a pierdut ratingul de triplu A. S&P a revenit asupra anuntului, recunoscand ca a gresit "din cauza unei erori tehnice".

Aceasta nu a fost singura greseala facuta de S&P. Agentia de rating a gresit zilele trecute si ratingul Braziliei. Cele doua erori au panicat investitorii, dar au starnit si nemultumirea celor doua mari economii.

August 2006

Un broker din Japonia a vandut 610.000 de actiuni ale unei firme de recrutari pentru numai 1 yen.

Acesta nu a putut sa anuleze ordinul si a platit din propriul buzunar pierderile.

5 martie 2011



Fostul director FMI, Dominique Strauss Kahn s-a referit la situatia din Grecia folosind cuvinte licentioase, nedemne de un sefl al unei institutii de credit importante, precum FMI.

Expresiile folosite au fost jignitoare la adresa poporului grec.

Mai 2010

O greseala de tastare a dus la injumatatirea valorii pe piata a producatorului Procter&Gamble.

Un broker a tastat gresit pe un ordin de vanzare in loc de 16 milioane, unul de 16 miliarde.

Martie 2006



Nici gigantii de IT nu sunt feriti de astfel de gafe. Reprezentantii Google au estimat ca veniturile din publicitate vor ajunge la 9,5 miliarde de dolari in 2006, fata de 6 miliarde in 2005.

Compania a intrat in vizorul autoritatilor si a fost nevoita sa explice public ca a fost vorba despre o eroare iar suma corecta este de 6,8 miliarde de dolari.

Iulie 1998

Din cauza faptului ca i-a ramas cotul pe tastatura, un broker a introdus de 145 de ori acelasi ordin de vanzare.

Rezultatul: dobanda la obligatiunile pe zece ani emise de statul francez a scazut cu 1,4 puncte.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1645 ori