Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Euro, "pus la pamant" de BCE. Leul reactioneaza

Euro, "pus la pamant" de BCE. Leul reactioneaza


Moneda unica europeana s-a depreciat, in raport cu dolarul, pana la minimul ultimelor 16 luni, in contexul in care pietele valutare asteapta decizia Bancii Centrale Europene (BCE).

In urma sedintei de politica monetara programata joi, BCE ar putea scadea dobanda cheie pana la un minim istoric.

Presedintele institutiei, Mario Draghi, ar putea lua aceasta decizie, in ciuda parerii exprimate de majoritatea analistilor citati de Bloomberg. Acestia estimeaza ca BCE nu va opera nicio reducere a dobanzii.

Cu toate acestea, Draghi a mai surprins odata pietele, in luna noiembrie, cand a scazut dobanda cu 0,25 puncte procentuale. La acea data, analistii consultati de Reuters anticipau ca BCE va mentine dobanda cheie la 1,5%.

In asteptarea deciziei BCE, moneda unica europeana a coborat pana aproape de minimul ultimelor 16 luni, in raport cu dolarul. Euro a inregistrat un declin si in raport cu yenul.

Investitorii si-au redus cererile de euro, avand in vedere ca Spania si Italia s-ar putea vedea nevoite joi sa mai ceara fonduri. Cele doua state europene ar putea anunta ca ajutorul primit nu a fost suficient si ca mai au nevoie de finantare suplimentara pentru a face fata efectelor crizei datoriilor.

Pe pietele din Tokyo, un euro se tranzactiona cu 1,2717 dolari, fata de cursul de schimb inregistrat miercuri, pe aceeasi piata, care era de 1,2707 dolari pentru un euro. In raport cu yenul, euro s-a depreciat pana la 97,74 yeni. La polul opus, dolarul si-a mentinut valoarea in raport cu yenul, respectiv de 76,85 yeni pentru un dolar american.

Leul, influentat de deciziile BCE

Decizia BCE influenteaza evolutia euro si pe piata locala. Pe 4 noiembrie, la o zi dupa ce BCE a scazut dobanda cheie cu 0,25 puncte procentuale, leul s-a apreciat in fata euro, pana la un curs valutar de 4,3497 lei pe euro, fata de cursul de schimb din ziua precedenta, cand un euro valora 4,3585 lei.

Pe 8 decembrie, anul trecut, consiliul guvernatorilor BCE a adoptat reducerea ratei dobanzii la operatiunile principale de refinantare ale eurosistemului cu 25 de puncte de baza, pana la 1,00%, incepand cu operatiunea care urmeaza sa fie decontata la data de 14 decembrie 2011.

Tot pe 8 decembrie anul trecut, BCE a redus rata dobanzii la facilitatea de creditare marginala, cu 25 de puncte de baza, pana la 1,75% si a redus, cu aceeasi valoare, rata dobanzii la facilitatea de depozit, pana la 0,25%.

Tot atunci, euro s-a depreciat usor, in fata leului. Moneda nationala se apreciase pana la un curs valutar de 4,3429 lei, fata de cursul valutar din ziua precedenta, care fusese de 4,3505 lei pentru un euro, conform datelor oficiale postate pe site-ul bancii centrale.

Pe 6 octombrie anul trecut, Consiliul guvernatorilor BCE a hotarat ca rata dobanzii la operatiunile principale de refinantare si ratele dobanzilor la facilitatea de creditare marginala si la facilitatea de depozit sa ramana nemodificate la nivelurile de 1,50%, 2,25% si, respectiv, 0,75%.

In acea zi, leul a castigat teren in fata euro, pana la un curs valutar de 4,3128 lei pentru un euro, fata de sedinta anterioara, cand cursul valutar afisat de BNR era de 4,3144 lei pentru un euro.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1376 ori