Polonia si Suedia nu vor uniune bancara. Se tem de concurenta incorecta

Luni, 17 Septembrie 2012, ora 12:35
2087 citiri
Polonia si Suedia nu vor uniune bancara. Se tem de concurenta incorecta

Ministrul polonez de Finante, Jacek Rostowski, a declarat ca Polonia respinge din start proiectul uniunii bancare propus de Comisia Europeana, pentru ca statul polonez nu ar avea niciun drept de vot in Banca Centrala Europeana (BCE).

"In momentul actual, propunerea inaintata de Comisie nu ne intereseaza absolut deloc. Nu putem participa la o institutie unde nu avem drept de vot si sa ii respectam deciziile. Nici nu se pune problema", a spus Rostowski, citat de AFP.

Parerea ministrul polonez este impartasita de ministrul de Finante suedez, care a declarat ca supervizarea bancilor este "total inacceptabila".

"Orice idee potrivit careia utilizarea banilor contribuabililor nostri ar putea depinde de hotararile adoptate de o institutie in care noi nu avem nicio influenta este total inacceptabila", a subliniat Borg.

Reticenta celor doi ministri de Finante poate fi explicata prin faptul ca 65% din sectorul bancar din statele Europei Centrale si de Est este detinut de institutii de credit din Austria, Germania, Franta si Italia. Din aceasta cauza, aplicarea unei uniuni bancare ar putea conduce la o situatie de concurenta incorecta a marilor banci fata de cele cu capital local.

Traian Basescu: Uniunea bancara, avantajoasa pentru Romania

Presedintele Traian Basescu apreciaza ca uniunea bancara ar fi benefica pentru Romania si considera ca statul roman nu are niciun motiv sa fie impotriva uniunii.

In primul discurs tinut dupa intoarcerea la Cotroceni, Traian Basescu a spus ca Mecanismul European de Stabilitate si realizarea uniunii bancare avantajeaza Romania, intrucat "MES se adreseaza statelor in dificultate, cu datorii mari, si suntem interesati ca aceste state sa aiba solutii convenabile pentru ca Romania exporta in aceste state".

Proiectul Comisiei Europene, care prevede consolidarea la nivelul BCE a responsabilitatii de supraveghere pentru circa 6.000 de banci din zona euro, a provocat discutii aprinse intre ministrii europeni de Finante in Cipru, la sfarsitul saptamanii trecute.

#uniune bancara, #proiect uniune bancara, #banci uniune bancara , #Informatii bancare