CEC, prima banca din UE care transfera bani prin ATM

Miercuri, 19 Septembrie 2012, ora 14:30
2272 citiri
CEC, prima banca din UE care transfera bani prin ATM

Presedintele CEC Bank, Radu Ghetea, a declarat ca banca pe care o conduce, in parteneriat cu MasterCardEurope, a lansat in premiera pentru tarile din Uniunea Europeana, primul serviciu de transfer de bani prin bancomat.

"Serviciul MoneySend, o premiera pentru spatiul comunitar, permite detinatorilor de carduri emise de CEC Bank sa trimita bani catre orice persoana care detine un card MasterCard sau Maestro emis in Romania sau intr-o serie de tari europene, de institutii financiare certificate pentru acest serviciu.

Transferurile se pot realiza simplu si rapid, prin intermediul bancomatelor CEC Bank. De asemenea, posesorii de carduri MasterCard CEC Bank vor putea primi bani expediati de detinatorii de carduri MasterCard sau Maestro emise de banci din tara si strainatate certificate pentru a expedia bani prin serviciul MoneySend MasterCard", a declarat Radu Ghetea.

Persoanele care detin un card MasterCard de la CEC Bank si doresc sa trimita bani unei persoane aflate in tara sau in strainatate trebuie sa mearga la orice ATM CEC Bank, sa aleaga optiunea de transfer prin MoneySend si sa tasteze numarul de card al destinatarului si valoarea transferului.

Operatiunea se va finaliza in conditiile in care banca emitenta a cardului de destinatie este inrolata in serviciul MoneySend. Inainte de confirmarea transferului, pe ecran va fi afisat comisionul perceput pentru suma respectiva.

La final, bancomatul elibereaza chitanta pe care se specifica suma trimisa si comisionul, iar aceasta chitanta reprezinta dovada transferului. Valoarea comisionului este de 6,75 lei pentru sume de pana la 850 de lei, inclusiv, si de 1,5% din valoarea sumei trimise, pentru sumele ce depasesc 850 de lei.

"Banii expediati intra in contul destinatarului imediat dupa transfer sau in ziua urmatoare, iar pentru operatiunea de primire de bani pe conturi de card CEC Bank nu percepe niciun comision", a explicat prim-vicepresedintelebancii, Andrei Liviu Stamatian.

#cec bank, #transfer bani, #transfer bani bancomat , #Oferte banci