Olteanu (BNR): Clauza abuziva nu trebuie sa se regaseasca intr-un contract

Marti, 05 Martie 2013, ora 13:00
1602 citiri
Olteanu (BNR): Clauza abuziva nu trebuie sa se regaseasca intr-un contract

Clauza abuziva nu trebuie sa se regaseasca intr-un contract, a declarat, marti, viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Bogdan Olteanu, in cadrul unui colocviu referitor la consecinte juridice generate de intrarea in vigoare a modificarilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori.

"Eu nu cred ca cineva poate sustine mentinerea unei clauze abuzive. Asa cum se numeste, asa este. Clauza abuziva nu trebuie sa se regaseasca intr-un contract. Caracterul abuziv al unei clauze trebuie sa rezulte dintr-o lege. In principiu poate fi, desigur, o instanta.

Care e modalitatea practica prin care sa se ia aceste masuri? Acesta este un lucru, intr-adevar, interesant, de care vor beneficia atat clientii, cat si bancile. Cel putin din punct de vedere al bancilor, mentionand elementul reputational pe care il cunoastem, mai este inca un element care nu poate fi decat in interesul lor", a spus Olteanu.

Potrivit acestuia, un lucru mai rau decat un plan de afaceri optimist este un plan de afaceri esuat.

"Sunt convins ca orice bancher prefera sa isi faca un plan realist de afaceri decat sa-si faca un plan de afaceri optimist care sa esueze. Este util si intelept sa gasim modalitatea de cuantificare, de stabilire a procedurilor, in aceasta chestiune (Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele de credit - n.r.).

Este util sa gasim o modalitate unitara de decizie. Poate ajungem ca decizia finala, de exemplu, sa fie luata la nivelul celei mai inalte instante judecatoresti din Romania.

De-asta se face o lege, ca sa existe reguli si exceptii, inclusiv posibilitatea apelului la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Nu e nicio problema sa ai o prima instanta la tribunal si prin exceptie de la regula sa urci la Inalta Curte. De ce? Pentru ca dai o decizie care se aplica unui numar larg de cetateni din intreaga tara", a mai afirmat oficialul BNR.

#Olteanu BNR clauze abuzive, #Olteanu declaratii clauze abuzive, #clauze abuzive banci BNR , #Procese banci