In Spania prolifereaza asa-numitele "banci de timp"

Luni, 27 August 2012, ora 13:35
2107 citiri
In Spania prolifereaza asa-numitele "banci de timp"

In contextul in care liderii europeni se lupta cu o criza economica de cinci ani, care a impovarat Spania cu cea mai mare rata a somajului din lumea industrializata, spaniolii tineri recurg la initiative de autoajutorare precum "bancile de timp", un barter de servicii cu ora, noteaza Wall Street Journal in editia de duminica.

Pe langa bancile de timp, alte initiative includ pietele de barter din barrios (cartiere), monedele locale destinate sa stimuleze economia de retail in declin si retelele de caritate care reconvertesc bunurile aruncate. Un grup de mediu a lansat recent "Huertos Compartidos", sau "Gradinile Impartite", care leaga proprietarii de terenuri virane de cei care doresc sa cultive legume si sa imparta recolta.

Proliferarea bancilor de timp reinvie un concept promovat de anarhisti si socialisti in secolul al XIX-lea in SUA si Europa, care au dorit sa testeze filosofia potrivit careia preturile unor marfuri si servicii ar trebui sa reflecte mai strans munca implicata in producerea lor.

Numarul unor astfel de banci din Spania - unele conduse de asociatii de cartier, altele de autoritati - aproape s-a dublat la 291 in ultimii doi ani, potrivit unui studiu realizat de Julio Gisbert, un bancher care conduce un website numit "Vivir Sin Empleo", sau "Sa traiesti fara un loc de munca", care urmareste initiative de ajutor reciproc.

Unii economisti se tem ca ascensiunea unor astfel de sisteme informale de schimb economic impinge si mai mult economia Spaniei in subteran - in afara controlului autoritatilor de reglementare si colectorilor de taxe - si face sa regreseze dezvoltarea tarii.

Altii, insa, spun ca masurile reprezinta o forta semnificativa de stabilizare in societate. Pentru "oamenii care nu pot gasi de lucru, aceste posibilitati de schimburi si de ajutor reciproc pot ajuta la a face suportabila o situatie care altfel ar fi nesustenabila", spune Jose Luis Alvarez Arce, director al departamentului de economie la Universitatea din Navarra.

Eforturi simulare, si in alte economii ale lumii

Eforturi similare sunt in curs si in alte economii cu probleme din Europa de Sud. In Grecia, de exemplu, sute de oameni dintr-un singur oras folosesc o moneda numita Tem, care vine de la o unitate alternativa locala. Banci de timp din Modena, Italia si alte zone s-au mobilizat pentru a ajuta persoanele afectate de cutremurele de la inceputul acestui an.

Pe fondul scaderii increderii in eforturile de consolidare a euro, Spania este martora unei cresteri a unor monede locale. Un designer de Web din regiunea Catalonia a lansat moneda eco. Disperati de a avea bani de orice fel, o serie de intreprinderi si doua municipalitati din zona au acceptat eco, cu plati electronice si chiar o aplicatie smartphone.

Peste 60 de piete de barter, organizate in ultimele sase luni ale acestui an

Spaniolii fac troc si cu marfuri - carti sau mobilier in schimbul unor produse proaspete - pe piete care sunt organizate in fiecare cartier. Doar in regiunea Catalonia, 60 de piete barter au avut loc in primele sapte luni ale acestui an, de trei ori mai multe decat in 2007, potrivit Intercanvis.net, un website de urmarire a economiei barter.

Un numar tot mai mare de tineri din Spania viziteaza website-uri cum ar fi 'No lo tiro" "Nu-l voi arunca", un site de trei ani similar cu "Freecycle", care conecteaza persoane ce doresc sa dea un lucru cu cei care au nevoie de el. Aproximativ intre 6.000-10.000 de articole pe luna, de la automobile la lapte de mama isi schimba proprietarul pe site, al carui public tinta sunt femeile somere de 30 de ani, spune Daniel Remeseiro, 39 de ani, fondatorul site-ului.

Spaniolii cu bugete mici acceseaza resurse online cum ar "Sindinero" "Fara bani", un site al carui numar estimat de 10.000 de cititori pe zi invata cum sa faca o capcana de tantari dintr-o sticla de bauturi racoritoare, sau unde se afla birourile publice care ofera acces gratuit la Wi-Fi si aer conditionat.

#bancile de timp Spania, #bancile de timp ajutor spanioli, #someri spanioli bancile de timp , #Program banci