Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

BNR: Rezervele valutare au scazut la 31,467 miliarde euro, in noiembrie

BNR: Rezervele valutare au scazut la 31,467 miliarde euro, in noiembrie


Rezervele valutare la Banca Nationala a Romaniei /BNR/ se situau, la 30 noiembrie 2014, la 31,467 miliarde euro, in scadere fata de datele inregistrate la 31 octombrie, cand erau in suma de 32,214 miliarde de euro, potrivit informatiilor publicate, marti, de catre banca centrala.

In cursul lunii noiembrie, in conturile BNR au intrat 1,142 miliarde de euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene si altele, transmite Agerpres.

In aceeasi perioada, au iesit din conturile BNR 1,889 miliarde euro, reprezentand impactul intrarii in vigoare a deciziei de reducere a ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor in valuta de la 16% la 14% incepand cu perioada de aplicare 24 noiembrie - 23 decembrie 2014, modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta si altele.

'La capitolul plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta se regasesc rambursari de capital si dobanda din imprumutul de la Fondul Monetar International pentru care Romania a rambursat circa 326 milioane echivalent euro', precizeaza BNR.

Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone, iar in conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 3,171 miliarde de euro.

'Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 30 noiembrie 2014 au fost de 34,638 miliarde euro, fata de 35,327 miliarde euro la 31 octombrie 2014. In cursul anului 2014, rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) s-au situat intre un maxim de 35,983 miliarde euro in luna ianuarie si un minim de 33,752 miliarde euro in luna mai. Rezervele valutare s-au situat intre un maxim de 32,913 miliarde euro in luna ianuarie si un minim de 30,681 miliarde euro in luna mai. Platile scadente in luna decembrie 2014 in contul datoriei publice denominate in valuta, directe sau garantate de Ministerul Finantelor Publice, insumeaza circa 244 milioane euro", reiese din datele publicate de BNR.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1215 ori
Citeste mai multe despreconturi BNR rezerve valutare bnr