Cultura riscului si cultura capitalului: Care ar trebui sa primeze in lumea bancara?

Cultura de risc a unei banci este cea care decide supravietuirea acesteia in fata unei crize, astfel ca hotararea de a face bancile mai "sigure" prin majorarea capitalului propriu este "nerealista", este de parere Simon Samuels de la Brockton Capital.

Exemple concludente in acest sens sunt oferite de evolutia catorva perechi de banci similare, in aparenta, inainte de recesiune: Citigroup si JP Morgan Chase, Banca Regala a Scotiei (RBS) si Barclays, si Fortis si BNP Paribas. Cand au fost lovite de criza financiara, primele banci din aceste perechi au avut nevoie de ajutorul contribuabililor, in timp ce restul, nu. Dar bizareria situatiei abia acum devine evidenta: la debutul crizei, bancile-pereche aveau o putere a capitalului aproape identica. Diferenta s-a facut la nivelul culturii riscului, noteaza redactorii Financial Times.

In prezent, autoritatile de reglementare se concentreaza asupra majorarii capitalului propriu fiecarei banci, cu scopul de a le face mai "sigure". Cu toate acestea, practica a demonstrat ca aceasta decizie este nerealista. Astfel, daca RBS a inregistrat pierderi de 30 miliarde de lire sterline in timpul crizei, BNP Paribas a avut parte de un profit de 34 miliarde de euro. Ar fi fost intelept ca BNP sa se alinieze noilor reglemetari de capital pentru a preveni pierderile de care a avut parte RBS?

O parte dintre specialisti sunt de parere ca da, intre acestia aflandu-se si Robert Jenkins, fost membru al Comitetului de Politica Financiara al Bancii Angliei, care in 2012 a propus o "intelegere" prin care toate noile reglementari sa fie suspendate in schimbul unei rate de indatorare de 20% asupra bancilor, mult mai mare decat nivelul prevazut in acordul de capial Basel III. In practica, aceasta masura este mult prea complicata pentru a fi folositoare. Astfel, mai indicat ar fi sa le fie solicitata majorarea capitalurilor proprii doar acelor banci care risca intr-o proportie mai mare sa piarda bani, si anume acelea cu o cultura a riscului deficitara.

Cultura riscului, greu de cuantificat

Desi se dovedeste foarte relevanta, cultura riscului practicata de banci este dificil de evaluat. Privind in urma, anumite tipare negative devin insa evidente. Spre exemplu, conducerea Citigroup includea presedintii unor companii americane faimoase care aveau insa mult prea putina experienta in domeniul bancar. Si totusi, o cultura a riscului eficienta nu inseamna doar sa ai la dispozitie experti bancari, dupa cum a dovedit-o RBS care, la inceputul recesiunii, avea la conducere bancheri cu o experienta solida in spate, dar care nu incurajau o cultura bazata pe asumarea de riscuri si provocari.

In 2009, raportul Walker din Marea Britanie asupra guvernantei corporative a recomandat promovarea unei culturi care sa imbratiseze provocarile pentru ca, per total, cultura de risc a bancilor sa devina mai puternica. Aceasta recomandare este de actualitate mai mult ca oricand, in conditiile in care riscurile sunt in continuare prezente, chiar daca datoriile au fost intre timp achitate.

Potentiale masuri

Ce se poate face pentru a gestiona eficient acest risc? In primul rand, autoritatile de reglementare din lumea intreaga ar trebui sa isi dezvaluie propriile evaluari asupra culturii de risc a bancilor. Le-ar putea penaliza pe cele slabe solicitandu-le, in mod confidential, sa isi majoreze capitalul. Expunerea publica a acestui tip de informatii - nu inainte ca bancilor sa le fie oferit ragazul necesar pentru a-si rectifica situatia - va motiva bancile sa abordeze aceasta problema si sa le furnizeze investitorilor date valoroase.

In al doilea rand, bancile ar putea sa le asigure directorilor responsabili de gestionarea riscului venituri consistente, care sa reflecte astfel o intelegere adecvata a culturii riscului si ce anume presupune aceasta.

In al treilea rand, bancile ar trebui sa dezvaluie, la randul lor, propriile statistici cu privire la gestionarea riscului - mai exact, daca pierderile concrete inregistrate anual sunt compatibile cu cele preconizate, oferind totodata si o explicatie pentru eventualele diferente.

In cele din urma, bancile ar putea dezvalui subiectele abordate si voturile din timpul sedintelor consiliului de conducere. Astfel de informatii oferite investitorilor le-ar putea da acestora din urma sansa de a-si face o parere cu privire la priceperea conducerii de a anticipa si gestiona riscul.