Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cum arata sistemul bancar romanesc: Patru ani cu pierderi, doi cu profit

Cum arata sistemul bancar romanesc: Patru ani cu pierderi, doi cu profit


Bancile au insumat in patru din ultimii sase ani pierderi cumulate de 8 miliarde lei si in doi ani castiguri de 0,9 miliarde lei, respectiv o pierdere neta de 7,1 miliarde lei, a anuntat prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, rezultand ca anul trecut pierderea totala a fost de 4,5 miliarde lei.

"Patru ani cu perderi, doi cu profit. Pierderile, in euro, inseamna 1,6 miliarde euro. Daca nu era dublata de eforturi permanente din partea bancilor, pierderea ar fi condus la o situatie de subrezire a sistemului, dar Directia Supraveghere a monitorizat permanent si a reusit sa determine aport de capital, capital ireversibil, cu care au contribuit actionarii, cei care au avut de suportat pierderile", a spus Georgescu, la audierea in Parlament a conducerii BNR privind problema francilor elvetieni, citat de Mediafax.

Oficialul BNR a aratat ca actionarii bancilor au adus capital de 1,8 miliarde euro in ultimii 4-5 ani, mai mult decat pierderea neta insumata de la inceputul crizei. La aceasta suma se adauga imprumuturi subordonate cu scadenta de peste doi ani de peste 400 de milioane euro.

"Situatia sistemului este solida, dar cu eforturi mari facute de banci, de proprietari, pentru mentinerea calitatii sectorului bancar la un nivel corespunzator. Aceste costuri au fost asumate de actionari", a spus Georgescu.

In urma cu doua saptamani, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat ca sistemul bancar a inregistrat dupa primele 11 luni de anul trecut o pierdere de 3,58 miliarde lei, in contextul procesului de scoatere a creditelor neperformante in afara bilanturilor bancilor.

Potrivit datelor BNR, provizioanele constituite de banci in procesul de curatare a portofoliului de credite neperformante au dus la o pierdere neta a sistemului in primele noua luni de anul trecut la 1,58 miliarde lei.

Din cifrele furnizate marti de prim-viceguvernatorul Florin Georgescu rezulta ca cea mai mare parte a ajustarii bilantiere s-a realizat in ultimul trimestru de anul trecut, cand bancile au cumulat o poerdere neta de circa 3 miliarde lei.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1237 ori