Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Deficitul de cont curent al Romaniei a fost acoperit de investitiile straine directe

Deficitul de cont curent al Romaniei a fost acoperit de investitiile straine directe
Datele finale de pe primul semestru al acestui an indica faptul ca Romania a inregistrat o crestere economica cu 6,9% mai mare decat in perioada similara a anului trecut. La acest capitol, dintre tarile recent admise in UE, doar Cehia, Letonia si Lituania stau mai bine la acest capitol, se precizeaza intr-un interesant studiu efectuat de catre Comisia Nationala de Prognoza. Pe de alta parte, deficitul de cont curent pe primele 4 luni ale acestui an a fost cu 57,2% mai mare fata de cel inregistrat in perioada similara a anului trecut, in conditiile accentuarii deficitului balantei comerciale si a veniturilor, dar este considerat sustenabil.Datele statistice indica faptul ca Romania are doua mari probleme de solutionat, agricultura si deficitul balantei de plati externe. Autorii studiului precizeaza faptul ca daca din ecuatie ar fi eliminata agricultura, care a inregistrat o reducere a valorii adaugate brute cu 5,3% pe fondul unui consum intermediar mare, atunci PIB ar fi inregistrat o crestere de 7,4%.

In ceea ce priveste comertul exterior, in primele cinci luni exporturile au inregistrat o crestere cu 19,8%, atingand valoarea de 10,38 miliarde euro, ceea ce releva o imbunatatire a structurii exportului romanesc in favoarea produselor industriale, de complexitate ridicata, cu o crestere de 48,6%. Si exportul de produse minerale a crescut cu 46,9%, in timp in cazul produselor industriei chimice exportul a crescut cu 16,9%. Chiar exportul de produse alimentare au crescut cu 16,2%, cresterile respective fiind raportate fata de perioada similara a anului trecut. Dar importurile au atins 15 miliarde euro , adica cu 26,2% mai mult decat s-a inregistrat in perioada corespunzatoare a anului 2005. Aceasta evolutie ascendenta a fost decisiv influentata de majorarea importului de produse ale industriei constructiilor de masini cu 32%, a produselor minerale cu 39,7%, a produselor agroalimentare cu 28,3%, a produselor din lemn, inclusiv mobilier, cu 24,9% si in cazul metalelor comune si alte articole de acest gen, cu 24,8%. Astfel, in aceste conditii, gradul de acoperire al importurilor CIF prin exporturi a scazut, ajungand la 69%, cu 4% sub cel inregistrat in aceeasi perioada a anului 2005. De asemenea, expansiunea importurilor intr-un ritm mai rapid cu 6,4%decat cel al exportului a condus la majorarea deficitului comercial

In sinteza, deficitul de cont curent pe primele 4 luni 2006 a fost cu 57,2% mai mare fata de perioada similara a anului 2005, ajungand la 2, 5 miliarde euro, dar a fost acoperit in proportie de 91% din investitiile straine directe. Acest deficit a reprezentat 31,3% din nivelul prognozat pe intregul an, comparativ cu 23% cat a fost in aceeasi perioada a anului trecut.

Semnificativ e faptul ca balanta serviciilor s-a imbunatatit, inregistrand un excedent de 8 milioane euro fata de un deficit de 187 milioane euro, inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce, pe ansamblu, balanta veniturilor a inregistrat un deficit de 842 milioane euro, superior cu 47 milioane euro celui din primele 4 luni 2005, in principal, din cauza profiturilor reinvestite si a dividendelor din investitii directe iesite din tara, care nu au mai putut fi compensate decat in mica masura de veniturile din munca ale lucratorilor romani din strainatate.

Totusi, balanta transferurilor curente a inregistrat un excedent, ca urmare a trimiterii in tara a banilor castigati de romanii care muncesc in strainatate, dar mai mic cu circa 150 milioane euro fata de perioada similara a anului 2005.

Deosebit de important e faptul ca investitiile straine directe nete au atins valoarea de 2,3 miliarde euro, mai mari de 2,3 ori fata de aceeasi perioada a anului 2005, cand au inregistrat doar 1 miliard de euro, dar impreuna cu investitiile de portofoliu si transferurile de capital, valoarea acestor investitii acoperind in totalitate deficitul de cont curent.

Bloombiz

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 554 ori