Euro, la cel mai redus nivel din 2003, dupa victoria Syriza in Grecia

Luni, 26 Ianuarie 2015, ora 10:40
1965 citiri
Euro, la cel mai redus nivel din 2003, dupa victoria Syriza in Grecia
Foto: dubai.diplo.de

Euro s-a depreciat luni fata de dolar, ajungand la cel mai redus nivel din septembrie 2003, dupa ce stanga radicala Syriza ar fi obtinut aproape 40% din voturi la alegerile desfasurate duminica in Grecia, transmit BBC, Reuters si Bloomberg.

Syriza, partidul stangii radicale, care vrea o renegociere a datoriei imense a Greciei, de 175% din PIB, si renuntarea la masurile de austeritate, ar fi obtinut intre 35,5% si 39,5% din voturi la alegerile desfasurate duminica conform exit-poll-urilor, in timp ce Noua Democratie, formatiunea premierului Antonis Samars, este creditata cu 23-27% din sufragii. Syriza ar urma sa aiba astfel intre 145 si 158 de locuri in Parlament, 151 reprezentand majoritatea absoluta, potrivit Agerpres.

Luni dimineata, euro a scazut la 1,1088 dolari pe unitate, cel mai redus nivel din ultimii aproape 12 ani, traderii fiind ingrijorati de incertitudinile privind viitorul Greciei. La tranzactiile din Asia, euro s-a apreciat usor, la 1,1169 dolari pe unitate.

'Exista pericolul unor divergente majore intre creditorii internationali ai Greciei (UE, BCE si FMI) si liderul Syriza, care vrea o restructurare a datoriei tarii si, in acelasi timp, a promis votantilor reducerea taxelor, majorarea cheltuielilor guvernamentale si cresterea salariului minim', a estimat Jonathan Loynes, economist-sef pe probleme europene la Capital Economics.

'Cel mai dificil scenariu ar fi iesirea Greciei din zona euro - o evolutie care ar provoca turbulente pe piete. Pana cand nu vom sti exact programul politic al celor care au castigat alegerile in Grecia, vor exista incertitudini majore pentru euro', a apreciat analistul Jason Hughes, de la CMC Markets.

Acesta sustine ca pragul de 1,10 dolari pentru un euro este unul extrem de important, iar daca va fi incalcat euro ar putea ajunge la paritate cu dolarul.

Conform datelor Bloomberg, euro s-a depreciat cu 6,1% fata de dolar, in ultima luna, in timp ce yenul japonez s-a apreciat cu 5,9% fata de dolar. Coroana norvegiana se apropie de cel mai scazut nivel fata de dolar din 2002, din cauza pretului redus al petrolului. Aproximativ doua treimi din exporturile Norvegiei sunt reprezentate de petrol si gaze naturale. Coroana norvegiana s-a tranzactionat la 7,8070 dolari pe unitate (dupa ce in 16 decembrie a ajuns la 7,8745 dolari pe unitate - cel mai scazut nivel din iunie 2002). De asemenea, s-a depreciat cu 0,4%, la 98,722 euro pe unitate.

Analistii se asteapta ca bursele europene sa deschida in scadere luni, din cauza incertitudinilor din Grecia. Si pietele bursiere din Asia erau luni in declin.

Luni, cotatia barilului de titei Brent cu livrare in luna martie se situa la 48,35 dolari, in timp ce in SUA cotatia era de 45,02 dolari. Pretul titeiului a scazut cu peste 50% fata de iunie 2014, pe fondul excesului de oferta si a cererii modeste.

#victorie Syriz Grecia, #euro nivel redus , #Stiri Banci