Pretul mic al cerealelor va ieftini carnea de porc

Miercuri, 04 August 2004, ora 01:22
1398 citiri

Efectele se vor simti in galantare abia peste sase luni, sustin crescatorii.Productia neasteptat de buna la cereale ar putea avea efecte benefice asupra pretului carnii de porc, insa acestea ar putea intarzia pana la sase luni, ne-a declarat, ieri, Gheorghe Caruz, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Animale.

A" Pretul carnii de porc va scadea, fara discutie. Dar fenomenul va avea loc cel mai probabil peste sase luni. Acum crescatorii folosesc furaje din fosta recolta, al caror pret a fost ridicat. Zilele acestea insa vor intra in productie si cerealele din actuala recolta. Asa ca nu este exclus ca pretul carnii sa inceapa un curs descendent. In schimb, nimeni nu trebuie sa se astepte la evolutii spectaculoase in acest sens, avand in vedere ca, potrivit legii, nu putem comercializa porci cu o varsta mai mica de noua luni A", a spus Caruz.

El crede ca in aceste conditii va creste foarte mult concurenta intre producatori, ceea ce ar spori sansele unor preturi A"decenteA" prin preajma Craciunului. Caruz a mai spus ca tariful redus al cerealelor va incuraja crescatorii sa-si majoreze efectivele de porci, marind si mai mult concurenta pe piata. Efectivele de porci la nivelul acestui an sunt estimate la sase milioane de capete.

Graul, la jumatate de pret fata de cel de anul trecut

Mihai Visan, directorul executiv al Asociatiei Romane a Carnii, organizatie care reprezinta interesele mezelarilor, a subliniat ca A"ieftinirea cerealelor ar trebui sa conduca mai repede la scaderea pretului carniiA".

Pretul de referinta al graului de anul acesta este de 5.500 de lei pe kilogram, fata de 10.000 - 12.000 de lei, cu cat s-a vandut anul trecut.

Pe piata, pretul unei pulpe de porc fara os variaza in jurul sumei de 150.000 de lei.

Sursa: Curierul National