Revolut obtine licenta bancara in Europa si se apropie de obiectivul de a deveni Amazonul sistemului bancar

Joi, 13 Decembrie 2018, ora 10:42
5320 citiri
Revolut obtine licenta bancara in Europa si se apropie de obiectivul de a deveni Amazonul sistemului bancar
Foto: Revolut

Revolut a obtinut licenta bancara europeana si anunta planurile sale de a oferi utilizatorilor conturi curente complete, posibilitatea de a lua credite si de a tranzactiona actiuni fara comision.

Revolut va incepe implementarea licentei anul viitor, concentrandu-se initial asupra tarilor europene mai mici, inaintea pasaportarii ulterioare pe pietele-cheie precum Marea Britanie, Franta, Germania sau Polonia.

Lansat in urma cu trei ani, Revolut si-a atras initial clientii oferindu-le posibilitatea de a cheltui si de a transfera bani oriunde in lume la cursul de schimb valutar real.

De atunci, compania a depasit trei milioane de utilizatori si a adaugat functionalitati precum vizibilitatea asupra cheltuielilor, controlul bugetului si posibilitatea de a economisi bani.

In luna decembrie a anului trecut, compania a inceput sa ofere expunere la criptomonede, utilizatorii putand vinde si cumpara direct din aplicatie, iar in luna august a anuntat planurile de a lansa o platforma de investitii fara comisioane in Marea Britanie si Europa, la inceputul lui 2019.

Licenta bancara va permite utilizatorilor sa isi depuna salariile direct in Revolut, iar depozitele vor fi garantate pana la 100.000 de euro prin Schema Europeana de Garantare a Depozitelor.

In plus, Revolut va incepe sa lucreze pentru a oferi utilizatorilor descoperit de cont (overdraft), precum si imprumuturi la dobanzi competitive fata de creditorii traditionali de pe piata, atat pentru persoane fizice, cat si pentru persoane juridice.

"Acum ca am obtinut licenta bancara, am facut progrese in ceea ce priveste dezvoltarea platformei de investitii fara comisioane si suntem in etapele finale de lansare a cinci piete internationale, putem spune ca ne confirmam reputatia de 'Amazon al banking-ului'. Viziunea noastra este simpla: o aplicatie cu zeci de milioane de utilizatori, in care iti poti gestiona intreaga viata financiara cu ajutorul tehnologiei, la cele mai mici costuri", a spus Nik Storonsky, Fondator & CEO Revolut.

"Avand peste 115.000 de utilizatori, Revolut este fintech-ul cu cea mai rapida crestere din Romania, dar asta nu este suficient. Nu ne vom opri pana cand Revolut nu devine cardul principal folosit de romani si am incredere ca vom ajunge acolo dupa ce vom lansa conturile curente, optiunile de creditare si platforma de investitii fara comisioane", a continuat Storonsky.

Revolut estimeaza ca va dura intre trei si sase luni dupa obtinerea licentei bancare pana cand aceasta va fi pasaportata in Europa, tari prioritare fiind Marea Britanie, Franta si Polonia.

Pe langa lansarea pe pietele internationale si dezvoltarea platformei de investitii fara comisioane, o zona principala de interes pentru companie o reprezinta intrarea pe piata de creditare. Revolut planuieste sa ofere optiuni standard de descoperit de cont (overdraft), precum si imprumuturi pentru persoane fizice si juridice la dobanzi competitive.

"Viziunea noastra este ca utilizatorii nostri, persoane fizice si juridice deopotriva, vor putea aplica pentru un imprumut in cateva minute, direct din aplicatie, si vor avea banii in cont aproape imediat. Vom inlatura procesul birocratic si vom oferi termeni mai buni decat creditorii traditionali", a mai spus Storonsky.

Revolut a inregistrat o crestere spectaculoasa in ultimele 12 luni. Compania deschide astazi intre 8.000 si 10.000 de conturi curente zilnic, iar utilizatorii tranzactioneaza lunar peste 4 miliarde de dolari. Veniturile Revolut au crescut de cinci ori anul trecut, iar compania a atins pragul de rentabilitate in luna Decembrie 2017.

Revolut a anuntat planurile de a se extinde pe alte piete in afara Europei si preconizeaza ca va lansa in Statele Unite, Canada, Singapore, Japonia, Australia si Noua Zeelanda in prima parte a anului viitor. Expansiunea globala va permite utilizatorilor Revolut din Europa sa aiba detalii locale de cont in noile piete si sa transfere bani gratuit, imediat, catre aceste piete.

Despre Revolut

Revolut a fost infiintat in iulie 2015 cu o misiune ambitioasa: sa zguduie de la temelie sectorul financiar bancar. Utilizatorii Revolut isi pot deschide un cont curent in cateva secunde, direct din aplicatie, pot cheltui, primi & trimite bani oriunde in lume la cursul de schimb interbancar, pot avea expunere imediata la criptomonede, si se bucura de un nivel ridicat de siguranta online si offline datorita tehnologiei de ultima generatie care sta la baza produsului.

Compania cu sediul in Londra are peste 3.200.000 de utilizatori in Europa si a procesat pana in prezent peste 245 de milioane de tranzactii in valoare totala de mai bine de 32 miliarde de dolari. Revolut a obtinut finantari in valoare totala de 336 milioane de dolari de la investitori cunoscuti precum Index Ventures, Balderton Capital, Ribbit Capital sau DST Global.

#licenta bancara Revolut , #Stiri Banci