Rubla a coborat sub pragul istoric de 60 de unitati pentru un dolar

Luni, 15 Decembrie 2014, ora 17:27
1663 citiri
Rubla a coborat sub pragul istoric de 60 de unitati pentru un dolar
Foto: express.be

Rubla a atins luni noi minime istorice, coborand sub 60 de unitati pentru un dolar, respectiv 75 de unitati pentru un euro, in pofida interventiilor masive de sustinere a monedei efectuate de banca centrala in luna decembrie.

De la inceputul acestui an, rubla s-a depreciat cu 40% in raport cu euro si cu 45% fata de dolar, din cauza impactului sanctiunilor occidentale asupra economiei Rusiei si a scaderii cotatiei petrolului, informeaza Mediafax.

La jumatatea tranzactiilor de luni, rubla era tranzactionata la 75,42 unitati pentru un euro si la 60,66 unitati pentru un dolar.

In luna decembrie, banca centrala a cheltuit, fara succes, 5,9 miliarde de dolari pentru a opri declinul rublei.

Banca centrala a adoptat luna trecuta o noua politica, de a interveni pe piata doar in cazul in care este pusa in pericol stabilitatea financiara a Rusiei, dar nu a avut deocamdata efectul scontat.

Institutia a majorat joia trecuta dobanda de politica monetara la 10,5%, nivel aproape dublu fata de cel de 5,5% inregistrat la inceputul acestui an, pentru a opri deprecierea rublei care risca sa afecteze economia aflata deja in pragul recesiunii.

Premierul Dmitri Medvedev a cerut saptamana trecuta rusilor sa aiba rabdare, asigurand ca rubla isi va reveni, asa cum s-a mai intamplat in cazul unor crize precedente.

Pe de alta parte, Medvedev a cerut luni guvernului sa reduca cu 10% cheltuielile prevazute in bugetul anului 2015, din cauza veniturilor mai mici, provocate de criza ucraineana, si a declinului pretului petrolului, a relatat publicatia rusa Vedomosti, citand mai multe surse aproapiate situatiei.

Sursele au precizat ca cheltuielile sociale nu vor fi afectate.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#rubla prag istoric, #rubla minime istorice , #Stiri Banci