Seful Erste: Reactia pietelor financiare privind problemele din Ungaria si Romania, dura dar de inteles

Marti, 08 Iulie 2014, ora 12:40
1581 citiri
Seful Erste: Reactia pietelor financiare privind problemele din Ungaria si Romania, dura dar de inteles

Reactia pietelor financiare la anuntul Erste ca banca se asteapta la pierderi nete de pana la 1,6 miliarde de euro din cauza majorarii provizioanelor in Ungaria si Romania a fost "dura" dar "de inteles", a declarat luni seara seful celui de-al treilea mare creditor din Europa emergenta, Andreas Treichl, intr-un interviu acordat CNBC.

Vineri, actiunile Erste Group Bank au scazut la bursa de la Viena cu peste 16% dupa anuntul bancii, iar la inchiderea sedintei de luni inregistrau un declin de 2,6%. Anul acesta titlurile au scazut cu peste 25%.

Dar Andreas Treichl a admis ca banca a fost fortata sa faca acest anunt ca rezultat al actiunilor Guvernului din Ungaria iar schimbarile politicii Bancii Nationale a Romaniei referitoare la creditele neperformante a fost "destul de dramatica".

Din cauza rezultatelor mai slabe la cele doua subsidiare, Erste se asteapta sa inregistreze anul acesta pierderi de 1,4-1,6 miliarde de euro (1,9-2,18 miliarde de dolari).

Europa Centrala si de Est, calcaiul lui Ahile

Analistii sustin ca anuntul Erste reaminteste riscurile cu care se confrunta creditorii care opereaza in Europa Centrala si de Est, o regiune care a generat marje de profit substantiale in anii de dupa caderea comunismului, dar acum se confrunta cu probleme economice.

Dificultatile din Europa de Est au determinat in ultimele doua saptamani Telekom Austria si EVN sa avertizeze asupra posibilei scaderi a profiturilor.

Erste Group, proprietarul BCR, a anuntat joi ca se asteapta la cresterea costurilor sale de risc in acest an pana la 2,5 miliarde de euro, de la 1,7 miliarde de euro cat estima anterior, ca urmare a cresterii provizioanelor in Ungaria si Romania.

In cazul Romaniei, cresterea provizioanelor de risc reflecta eforturile din ultima perioada ale Bancii Nationale a Romaniei de a reduce, in mod accelerat, nivelul creditelor neperformante din sistemul bancar. Ca urmare a cresterii provizioanelor in Romania, Erste Group va derula un test pentru toate activele intangibile din Romania, in valoare de aproximativ 800 de milioane de euro.

"O astfel de actiune ar putea conduce la deprecierea valorii acestor active cu aproximativ 200 milioane de euro", precizeaza grupul austriac.

Erste Group se asteapta pentru Romania la o normalizare a costurilor de risc incepand din 2015, insotita de o reducere accelerata a creditelor neperformante incepand inca din 2014, precum si un rezultat operational mai mic, dar sustenabil.

Analistii UBS sustin ca se asteapta ca "anuntul Erste sa determine o concentrare a atentiei investitorilor spre bancile expuse la Ungaria si Romania (Raiffeisen, KBC, Intesa si UniCredit), desi impactul restructurarii creditor ipotecare in valuta din Ungaria si revizuirii din Romania ar trebui sa fie neglijabil spre gestionabil".

Banca Comerciala Romana (BCR), membra a Erste Group, este cel mai important grup financiar din Romania cu active de peste 16 miliarde euro.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#probleme Erste Romania, #Treichl Erste, #reactie piete financiare Erste, #anunt Erste , #Stiri Banci