Cabat: Nu vom asista la o apreciere puternica a leului dupa decizia CCR

Marti, 21 August 2012, ora 13:44
1453 citiri
Cabat: Nu vom asista la o apreciere puternica a leului dupa decizia CCR

Nu vom asista, dupa decizia CCR de invalidare a referendumului, la o apreciere puternica a leului. Cursul valutar va ramane in jurul valorii de 4,5-4,6 lei/euro, a declarat analistul financiar Dragos Cabat.

"O apreciere puternica a leului nu are motive sa se intample acum. O sa mai fie o scurta perioada de volatilitate pentru ca nu se stie exact cum va continua viata politica interna.

Cursul nu se va mai intoarce sub 4,5 lei/euro fara presiunea puternica a BNR. Deci ceea ce s-a pierdut din cauza acestor luni nu va mai putea fi recuperat. Cursul o sa ramana in jurul valorii de 4,5-4,6 lei/euro", a declarat Dragos Cabat, pentru Business24.

Analistul crede ca Banca Centrala nu va avea motive sa plafoneze sumele de bani cu care imprumuta bancile prin operatiuni Repo.

"Interventia BNR pe piata valutara are si plusuri si minusuri: avantajul este ca a condus la mentinerea sau chiar aprecierea leului, minusul este ca a scos lichiditate multa din sistem ceea ce influenteaza lichiditatea bancilor, influenteaza creditarea, influenteaza economia. In mod normal, BNR nu ar mai avea motive sa plafoneze suma de bani cu care imprumuta bancile", a precizat Cabat.

BNR plafoneaza a treia oara consecutiv suma cu care imprumuta bancile

Dupa ce Curtea Constitutionala a Romaniei a anuntat ca referendumul organizat pe 29 iulie este invalid, leul si-a continuat deprecierea. BNR a anuntat, marti, un curs de 4,4987 lei/euro, in crestere cu 0,11% fata de sedinta de luni.

#Dragos Cabat curs valutar, #prognoze curs valutar Cabat, #reactii curs valutar referendum Cabat , #Curs valutar