Euro a atins joi maximul ultimelor doua luni

Joi, 04 Octombrie 2012, ora 13:09
1301 citiri
Euro a atins joi maximul ultimelor doua luni

Euro s-a apreciat puternic joi fata de moneda nationala, atingand maximul ultimelor opt saptamani. Cursul anuntat joi de Banca Nationala a Romaniei a fost de 4,5426 lei/euro, in crestere cu 0,36% fata de sedinta de miercuri. In sedinta precedenta, BNR a afisat un curs de referinta de 4,5262 lei/euro.

Un curs de referinta mai mare de 4,5426 lei/euro a fost anuntat de BNR pe data de 6 august 2012, si anume 4,5740 lei/euro.

Dolarul american s-a apreciat joi fata de leu, BNR afisand un curs valutar de 3,5104 lei/dolar, in crestere cu 0,30% fata de sedinta anterioara. Miercuri, BNR a afisat un curs valutar de 3,500 lei/dolar.

Si francul elvetian s-a apreciat joi fata de leu, cursul anuntat de BNR fiind de 3,7482 lei/franc, in crestere fata de sedinta de miercuri, cand acesta a fost de 3,7393 lei/franc.

#curs de referinta BNR, #curs leu euro BNR, #curs valutar joi, #curs de referinta joi , #Curs valutar