Leul, incotro? Cine si ce mai poate opri devalorizarea monedei nationale

Luni, 16 Iulie 2012, ora 08:34
2171 citiri
Leul, incotro? Cine si ce mai poate opri devalorizarea monedei nationale

De la 4,3 lei pentru un euro, cursul de schimb a ajuns in doar trei saptamani la aproape 4,54 lei, iar perspectivele sunt sumbre: unii specialisti spun ca sunt sanse reale ca euro sa ajunga chiar si la 5 lei.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat vineri un curs de referinta de 4,5495 lei/euro, in timp ce dolarul a fost cotat la 3,7274 lei/dolar. Turbulentele de pe scena politica lovesc in cursul de schimb. Specialistii din mediul bancar spun ca deprecierea accelerata a leului face ca prognoza de 4,55 de unitati pentru un euro pe termen mediu sa fie confirmata de piata mult mai devreme.

Vinovata pentru aceasta depreciere puternica a leului pare sa fie si faptul ca au scazut dobanzile pe piata interbancara, a declarat pentru Business24, Melania Hancila, economist sef la Volksbank Romania.

Dolarul este si el pe val

O apreciere mult mai puternica decat a monedei unice, in raport cu leul, s-a constatat la dolarul american, care a ajuns la o cotatie de 3,72 de lei, iar asta se va vedea direct in preturile carburantilor, pentru ca petrolul se coteaza si tranzactioneaza numai in dolari.

Devalorizarea leului in raport cu dolarul american a fost, oarecum, contracarata de deprecierea barilului de petrol in ultima luna, perioada in care si carburantii s-au comercializat la preturi ceva mai mici.

"Ar putea exercita presiuni inflationiste aceasta depreciere a leului, in raport cu dolarul american, pentru ca, totusi, de la inceputul anului, a fost consemnata o degradare cu 12% a monedei nationale", a declarat Hancila.

De ce s-a apreciat asa se mult dolarul? Pentru ca, in primul rand, economia americana este intr-o situatie mai buna decat cea europeana, acolo se iau deciziile mult mai repde, si de aici si perceptia investitorilor ca e mai bine sa investesti acolo, conchide economistul-sef de la Volksbank Romania.

Euro ramane valuta forte a romanuluui

Chiar daca dolarul se apreciaza tot mai mult, romanii nu-si vor schimba economiile prea curand in moneda americana. "Nu cred ca pe termen scurt vom ajunge la asa ceva, in doi ani cel mai devreme, iar asta cu conditia ca situatia economica dificila din UE sa se perpetueze", a mai spus Hancila.

Romanii se vor reorienta catre dolarul american numai in momentul in care euro va disparea de pe piata, insa, atat timp cat Romania este membra UE si este puternic influentata de moneda unica europeana, acest lucru este greu sa se intample.

Daca privin evolutia cursului de schimb valutar din ultima perioada, dar si scandalul de pe scena politica romaneasca, nu poti sa nu excluzi un curs de schimb de 5 lei pentru un euro, a declarat pentru Business24, analistul economic Aurelian Dochia.

Totul consta in viteza de depreciere a leului

Totusi, problema consta in durata deprecierii cursului de schimb. Daca se pretrece repede, atunci consecintele vor fi catastrofale, insa daca deprecierea este lenta, atunci si firmele si persoanele fizice isi pot ajusta economia, pentru a face fata unui astfel de eveniment.

Avem o tendinta de depreciere de la inceputul anului, insa acum aceasta s-a amplificat, si chiar si in aceste conditii, tinta ratei de inflatie pentru 2012 nu este in pericol, considera analistul economic.

Pentru ca dolarul s-a apreciat mult mai repede fata de euro, in raport cu leul, Dochia este convins ca acest lucru se va vedea in mod special in preturile carburantilor, pentru ca petrolul este cotat in dolari. Insa, restul bunurilor de import vor avea preturile modificate spre sfaristul anului, iar unele chiar si in 2013, sustine Dochia.

#prognoze curs, #evolutie curs de schimb, #depreciere leu, #economii dolari americani , #Curs valutar