Bank of America a afisat pierderi de 5,2 miliarde dolari in T4

Miercuri, 20 Ianuarie 2010, ora 16:04
1602 citiri
Bank of America a afisat pierderi de 5,2 miliarde dolari in T4

Bank of America Corp., cel mai mare creditor din Statele Unite, a afisat o pierdere de 5,2 miliarde dolari in al patrulea trimestru din 2009, dupa rambursarea ajutoarelor de stat si pe fondul pierderilor din creditele neperformante, relateaza Bloomberg, informeaza NewsIn.

Pierderile din al patrulea trimestru s-au adancit la 5,2 miliarde euro, sau 60 centi/actiune, incluzand costurile rambursarii ajutoarelor de stat, de la 2,4 miliarde dolari, sau 48 centi/actiune, in aceeasi perioada a anului trecut. Analistii estimau, in medie, pierderi de 52 centi/actiune, potrivit unui sondaj Bloomberg.

Excluzand costurile iesirii din programul de sustinere a sistemului bancar initiat de guvernul american, pierderea a fost de 194 milioane dolari.

Noul director executiv, Brian Moynihan, a promis "o schimbare de ADN", in contextul in care grupul se concentreaza pe operatiuni, in loc de preluari si ramburari de datorii.

Cheltuielile de creditare au fost mai mici decat in al treilea trimestru, iar rezultatele au fost sustinute de veniturile mai mari din tranzactii, investitii si activitati de brokeraj, a anuntat banca.

"Conditiile economice raman fragile si ne asteptam ca nivelul ridicat al somajului sa continue si sa atraga o scadere constanta a cheltuielilor de consum si o incetinire a cresterii", a declarat Moynihan intr-un comunicat.

"Suntem incurajati de semnele ameliorarii economiei, precum stabilizarea costurilor de creditare".

Raportul trimestrial este primul publicat de banca de la preluarea conducerii de catre Brian Moynihan.

Fostul director executiv, Kenneth Lewis, a cheltuit peste 120 miliarde dolari pentru achizitii din 2004.

Banca a acumulat provizioane pentru credite neperformante de 10,1 miliarde dolari in al patrulea trimestru, in scadere fata de media de 12,8 miliarde dolari din cele trei trimestre precedente.

Divizia de carduri a avut o pierdere de 1 miliard euro, la fel ca in trimestrul precedent, in timp ce divizia de credite ipotecare si de asigurari a pierdut 993 milioane dolari, fata de 1,6 miliarde dolari in al treilea trimestru.

Compania a rambursat in decembrie ajutoare de stat in valoare de 45 miliarde dolari.

In anul 2009, Bank of America a inregistrat pierderi totale de 2,2 miliarde dolari, sau 29 centi/actiune diluata, fata de un profit de 4 miliarde dolari, sau 54 centi/actiune, in 2008. 

 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#pierderi, # bank, # america, # ajutoare stat , #stiri Bank of America