Bank of America, profit de 3,2 miliarde dolari in T1

Vineri, 16 Aprilie 2010, ora 16:37
1457 citiri
Bank of America, profit de 3,2 miliarde dolari in T1

Bank of America, cel mai mare creditor din Statele Unite, a afisat primul profit din ultimele trei trimestre, in contextul in care provizioanele pentru creditele neperformante s-au redus, iar banca a inregistrat castiguri din divizia de investment banking a Merrill Lynch, relateaza Bloomberg, citat de NewsIn.

Bank of America a inregistrat in primul trimestru un profit net de 3,18 miliarde dolari, fata de un castig de 4,25 miliarde dolari in aceeasi perioada a anului trecut.

Castigurile diviziei de investment banking a Merrill Lynch au ajutat la mentinerea bancii pe profit, contrabalansand pierderile din cadrurile de credit si din imprumuturile ipotecare.

Bank of America a cumparat Merrill Lynch anul trecut, in cadrul unei tranzactii criticate de oficiali, de autoritatile de reglementare si de investitori din cauza costurilor ridicate, a nevoii de ajutoare guvernamentale pe care a provocat-o si din cauza temerilor legate de deprecierile de active.

Directorul executiv al Bank of America, Brian Moynihan, a declarat ca se axeaza pe reducerea creditelor neperformante si pe simplificarea conturilor si comisioanelor pentru clienti. Provizioanele pentru creditele neperformante au scazut cu 3,6 miliarde dolari.

Bank of America este cea mai mare banca din Statele Unite din punct de vedere al depozitelor si activelor si cea de-a doua din punct de vedere al cardurilor de credit.

JPMorgan Chase, a doua banca americana din punct de vedere al activelor, a anuntat ca profitul sau net a crescut cu 55% in primul trimestru, peste asteptarile analistilor, pe fondul cresterii veniturilor din tranzactii si scaderii provizioanelor pentru creditele neperformante.

#america, #bank, #dolari, #miliarde , #stiri Bank of America