Cu cat a imprumutat Fed bancile, in timpul crizei

Luni, 22 August 2011, ora 19:17
1293 citiri
Cu cat a imprumutat Fed bancile, in timpul crizei

Rezerva Federala americana (Fed) a imprumutat in 2008 bancilor si altor companii de pe Wall Street 1.200 de miliarde de dolari pentru a preveni intrarea economiei Statelor Unite in recesiune, relateaza Bloomberg. 

Suma este similara cu cea datorata in prezent de proprietarii de locuinte prin credite neperformante sau prescrise.

In 2006, Citigroup si Bank of America erau campioni ai finantelor si conduceau un top al celor mai mari zece banci si companii de brokeraj din SUA, care au marcat atunci cel mai bun an din istorie, cu profituri de 104 miliarde de dolari, alimentate de preturile record ale caselor.

In 2008, prabusirea pietei imobiliare a obligat cele zece banci sa ia de la Fed imprumuturi de urgenta de sase ori mai mari, in valoare de 669 miliarde dolari. Aceste imprumuturi au eclipsat ajutoarele publice de 160 miliarde de dolari obtinute de cele zece companii financiare de la Trezoreria SUA, iar valoarea integrala a sumelor primite ramane secreta.. Morgan Stanle

y a obtinut pana la 107,3 miliarde de dolari, Citigroup 99,5 miliarde de dolari, iar Bank of America 91,4 miliarde de dolari, potrivit datelor obtinute de Bloomberg dupa mai multe luni de litigii.

"Sunt niste sume enorme. Este vorba despre aristocratia finantelor americane care s-ar fi dus de rapa fara fondurile federale", a declarat Robert Litan, fost oficial al Departamentului de Justitie care in anii '90 a facut parte dintr-o comisie care a investigat cauzele unei crize a depozitelor si imprumuturilor.

Fed a sustinut nu doar companiile americane. Aproape jumatate dintre primele 30 de mari companii sprijinite de Rezerva Federala provin din Europa.

Printre acestea s-au aflat Royal Bank of Scotland, cu sediul central in Edinburgh, care a primit 84,5 miliarde de dolari, cea mai mare suma obtinuta de companie din afara SUA, si banca elvetiana UBS, cu 77,2 miliarde dolari, Hypo Real Estate Holding din Germania a primit 28,7 miliarde de dolari, in medie 21 de milioane de dolari pentru fiecare dintre cei 1.366 de angajati ai bancii.

Printre cele mai mari banci care au primit imprumuturi se mai afla Dexia, cea mai mare banca belgiana in functie de active, si banca franceza Societe Generale.

Varful de 1.200 de miliarde de dolari, atins pe 5 decembrie 2008, care reuneste fondurile derulate prin sapte programe analizate de Bloomberg, este de trei ori mai mare decat deficitul bugetar al SUA din anul respectiv si depaseste profiturile cumulate ale bancilor federale din SUA din deceniul incheiat in 2010.

Suma este de peste 25 de ori mai mare decat un record al imprumuturilor Fed anterior crizei, de 46 miliarde de dolari, inregistrat pe 12 septembrie 2001, dupa atacurile teroriste de la World Trade Center si Pentagon.

Denominata in bancnote de un dolar, suma de 1.200 de miliarde de dolari ar umple 539 de bazine de inot de dimensiuni olimpice.

Fed a anuntat ca nu a inregistrat pierderi din imprumuturi sau de pe urma programelor de urgenta.

Potrivit unui raport din februarie, banca centrala a obtinut un castig net de 13 miliarde de dolari din dobanzi si comisioane, din programele derulate in intervalul august 2007-decembrie 2009. 

#fed, # banci wall street, # sua recesiune , #stiri Bank of America