Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Lehman Brothers cere declansarea procedurilor de faliment

Lehman Brothers cere declansarea procedurilor de faliment
Banca americana de investitii Lehman Brothers a anuntat luni ca va solicita declansarea procedurilor de faliment din cauza pierderilor in valoare de 60 miliarde de dolari, dupa ce negocierile pentru gasirea unui partener de investitii au esuat, transmite AP. Niciuna din diviziile de brokeraj al Lehman Brothers sau alte filiale nu vor fi incluse in cererea privind declararea falimentului ce va fi depusa la Tribunalul din New York.



Lehman Brothers a anuntat ca ia in considerarea vanzarea operatiunilor sale de brokeraj si este in 'discutii avansate' pentru vanzarea diviziei sale de investitii bancare.



Cele mai importante banci si companii de brokeraj s-au intalnit, in acest sfarsit de saptamana, cu oficiali guvernamentali pentru a incerca sa formuleze un plan de salvare a bancii de investitii Lehman Brothers. Retragerea Bank of America din cursa pentru preluarea Lehman si indepartarea de la discutii a bancii engleze Barclays au sporit temerile referitoare la faptul ca Lehman ar putea fi fortata sa se plaseze sub protectia Legii falimentului.



Actiunile companiei au ajuns vineri la un pret de 3,65 dolari, la cel mai scazut nivel din istorie dupa ce investitorii au mizat pe o vanzare a activelor societatii la acel mai mic pret ca urmare a deprecierii cu peste 95 la suta a actiunilor.



Posibilul colaps al uneia din cele mai vechi companii de pe Wall Street, cu o traditie de peste 158 de ani, a alertat si ministrii europeni de Finante, reuniti la Nisa la sfarsitul saptamanii trecute, care au solicitat autoritatilor americane un set de reguli pentru astfel de posibilitati si o solutie pentru iesirea din criza a bancii americane.



Saptamana trecuta Lehman Brothers Holdings Inc a anuntat ca in trimestrul al treilea al acestui an a inregistrat pierderi nete estimate la 3,9 miliarde dolari.



Lehman Brothers, a patra mare banca de investitii din SUA, a precizat ca in trimestrul al treilea a inregistrat deprecieri de active in valoare de 7,8 miliarde dolari, astfel ca pierderile nete pe actiune s-au situat la 5,92 dolari, mult peste pierderile de 2,59 dolari pe actiune cat estimau analistii.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1625 ori