MBA-ul, secretul unei cariere de top

Luni, 08 Noiembrie 2010, ora 11:34
3178 citiri
MBA-ul, secretul unei cariere de top

In timp ce diplomele de studii se obtin din ce in ce mai usor, iar absolventii-someri se lauda uneori si cu mai multe facultati sau programe de master, exista o diploma care ar putea sa te duca in fruntea unei companii sau sa-ti usureze drumul catre succes in propriile afaceri.

Este vorba de programele MBA (Master of Business Administration), care asigura atat o crestere semnificativa a salariului, cat si o promovare. Exista, insa, un pret pentru toate acestea. Participarea la un program MBA din Romania incepe de la cateva mii de euro si urca pana la cateva zeci de mii.

MBA-ul nu este, insa, pentru oricine pentru ca nu e un master obisnuit. Este destinat in special managerilor aflati in pozitii de midlde management sau top management, consultantilor sau antreprenorilor.

Cei din middle-management incearca astfel sa isi dezvolte cariera si sa avanseze spre top-management, in timp ce acestia din urma aspira la o cariera internationala sau la propria companie.

Pentru antreprenori e o buna metoda de a-si extinde business-ul.

In general, cei care se inscriu la MBA sunt trimisi de companiile in care lucreaza, insa criza si reducerea cheltuielilor a facut ca numarul celor care isi platesc singuri cursurile sa creasca.

Cele cateva zeci de mii de euro merita, insa, pentru ca odata cu diploma vin si cunostintele valoroase din mediul de afaceri, abilitatile de lider obtinute din traininguri, contactele pe care le obtii in mediul elitist in care invata si posibilitatile reale de ascensiune profesionala.

Potrivit ultimului raport "QS Top MBA Jobs & Salary Trends", salariul anual al unui absolvent de MBA care lucreaza intr-o firma din Romania este de aproximativ 33.200 de euro (2.700 de euro pe luna). Absolvirea unui program de MBA asigura astfel un salariu mediu de aproape 10 ori mai mare decat salariul mediu pe economie.

Absolventii de MBA ar putea sa castige si mai bine daca merg in Polonia (3.700 de euro) sau in Rusia (4.200 de euro), dar salariile din Romania sunt mai mari totusi decat cele din Grecia (2.150 de euro) sau Bulgaria (2.000 de euro).

In Europa de Vest, insa, companii angajeaza absolventi de MBA cu salarii duble fata de cele pe care le-ar primi in Romania.

O diploma care sa iti asigure succesul costa pana la 35.000 de euro


Dar functiile de conducere sau salariile mai mari nu se obtin usor. Valoarea programului MBA variaza in functie de scoala sau durata cursurilor si este cuprinsa intre 2.200 si 35.000 de euro la cele mai cunoscute programme MBA din Romania.

La ASEBUSS Executive MBA, taxa de scolarizare este de 21.500 de euro pentru doi ani de cursuri in limba engleza.

Programul romano-american de Executive MBA ASEBUSS se adreseaza celor cu o experienta manageriala intre 3 si 5 ani, precum si antreprenorilor, si este desfasurat in parteneriat cu universitatea americana Kennesaw State University din Atlanta-Georgia.

Profesorii de aici sunt absolventi ai Harvard Business School, Wharton, Stanford, Cambridge sau MIT, iar cursantii participa, timp de o saptamana, la un program complex din SUA ce cuprinde vizite la companii ca CNN, Coca-Cola, Georgia Power, Manheim Auto sau Bank of America.

Un alt MBA din Romania este cel al Universitatii Tiffin.

Cursurile dureaza 21 de luni, costa 15.490 de euro si sunt predate de profesori americani. Aici sunt studiate 18 cursuri acoperind toate ariile unei afaceri: leadership, management, operatiuni, marketing, resurse umane, financiar, strategie, competitie sau management transnational.

Programul urmeaza un model de tip cohorta, ce permite studentilor sa interactioneze in mod constructiv cu colegii si sa-si dezvolte abilitati de lucru in echipa eficiente si in viata reala. MBA-ul Tiffin University se bazeaza pe studii de caz de tipul celor dezvoltate initial in cadrul Harvard Business School.

Si la Bucharest School of Management se poate face un MBA predat de 38 de profesori de la universitati din Canada si Romania si 10 lectori cu experienta in mediul de afaceri. Durata cursurilor este de doi ani, iar pretul programului este de 10.000 de euro.

La absolvire se obtine o diploma romaneasca si un certificat din partea Scolii de Management a Universitatii din Ottawa.

Incepand cu 2007, Bucharest School of Management a pus in practica o noua strategie care a insemnat schimbarea structurii si continutului ofertei de invatamant a programului MBA Romano - Canadian.

Institutia de invatamant ofera un singur program MBA, intitulat In - Action, cu durata de 2 ani. Acesta se adreseaza antreprenorilor si managerilor care isi doresc sa urmeze cursurile programului MBA Romano - Canadian fara a renunta la locul de munca.

Chiar daca pregatirea dupa un sistem american si cu profesori straini este un mare avantaj, introducerea programelor de acest fel pe piata din Romania nu a fost usoara. Ele sunt adaptate pietei si bugetului local, ceea ce face ca de multe ori sa se piarda din calitatea programului oferit.

De asemenea, nu toate programele MBA si-au permis sa aduca profesori din strainatate.

Cine plateste atatia bani?


Sumele nu trebuie sa fie scoase neaparat din buzunarul propriu. Cea mai intalnita situatie este cea in care studentul cere companiei la care lucreaza sa plateasca programul ca o investitie in resursele umane ale companiei.

O metoda mai ingenioasa este de a cere o sponsorizare de la orice companie platitoare a impozitului pe profit de 16%, deoarece aceasta este o cheltuiala deductibila, prin urmare impozitul datorat va fi mai mic. Criza a facut, insa, ca tot mai multe companii sa renunte la astfel de cheltuieli.

"Companiile si-au redus bugetul de training datorita crizei, prin urmare tendinta este ca studentul sa-si sustina singur taxa.

Insa aceasta tendinta de a se autofinanta s-a manifestat si inainte de criza, deoarece obtinerea unei sponsorizari din partea companiei la care lucreaza studentul aduce dupa sine semnarea unui act aditional la contractul de munca, pentru a descuraja plecarea din companie pentru o anumita perioada de minim 2-3 ani", ne-a explicat Roxana Ionita, coordonator de recrutare la Tiffin MBA Romania.

Dar chiar daca banii sunt scosi din buzunarul propriu nu inseamna ca e vorba de un sacrificiu facut de familia unui tanar student.

Cei care se inscriu la un program MBA au deja functii importante si cariere. Este necesara o activitate profesionala serioasa pana in momentul inscrierii, deoarece persoanele care nu au experienta nu pot intelege toate instrumentele pe care un manager le poate folosi pentru luarea deciziilor.

"Un manager, antreprenor sau consultant decide sa se inscrie intr-un program de MBA/EMBA atunci cand ajunge intr-un punct al carierei profesionale in care isi da seama ca ceea ce a facut pana atunci "dupa ureche" nu mai merge, are nevoie de ceva structurat, clar, de instrumente cu care sa lucreze pentru a lua deciziile potrivite", ne-a mai spus Roxana Ionita de la Tiffin MBA Romania.

Sunt, insa, si cazuri in care o persoana isi incepe cariera din timpul facultatii, asa ca la 24 de ani este deja manager sau antreprenor si este pregatit pentru un program MBA.

La polul opus, se afla si persoane de peste 50 de ani care simt nevoia sa-si completeze cunostintele si acced pentru o pozitie de top management sau deschiderea unei afaceri.

#angajati, #businessman, #cariera, #job, #loc, #master, #mba, #munca , #stiri Bank of America