Povestea bonusurilor uriase de pe Wall Street

Daca aveti in continuare probleme in a intelege bonusurile uriase ale bancherilor de pe Wall Street si nu numai - cine nu are? - incercati sa va ganditi la problema in termeni mai primitivi. Ca, de exemplu, luptele dintre foci.

Focile sunt intr-o continua competitie: cu cat esti mai mare, cu atat scad sansele ca un alt mascul sa calce pe plaja ta, iar haremul de foci ramane al tau, comenteaza New York Times.

Problema este ca in timp ce fiecare mascul poate fi fericit cu victoria lui, societatea plateste pentru dinamica competivitatii. In cazul in care castiga masculii grasi, genele lor vor trece cu succes la urmatoarea generatie, care va conduce la o populatie grasa in timp.

Cele mai mari foci pot cantari peste 8.000 de kilograme. De altfel, economistul Robert Frank a avertizat faptul ca va veni si timpul in care societatea va plati, pentru ca o foca de 8.000 de kilograme nu prea poate concura la inot cu un rechin alb.

Ceea ce ne aduce inapoi la Wall Street. Asa se face ca, cu cat salariul cu care era platit un bancher era mai gras si succesul companiei era asigurat. Cel putin o vreme asa s-a crezut. In povestea bonusurilor si salariilor uriase, bancherii sunt focile, grasimea - remuneratia, iar rechinul este criza. Haremul este piata financiara.

Exista mai multe ipoteze pentru faptul ca bancherii de top si marii corporatisti sunt platiti (erau) atat de mult, in milioane de dolari. Unii cercetatori sugereaza o forma de furt exercitata in consiliile de directori de catre lingusitori mierosi, pentru a obtine mai multi bani de la companie.

Bancherii prefera insa teoria focilor: pachetele salariale "grase" sunt esentiale pentru a atrage directori care altfel ar fi "cumparati"de un rival. Aceasta teorie capitalista si convenabila omite partea cu privire la costurile sociale.

In plus, este incert daca aceasta politica de "director-superstar" adauga valoare companiei. Un studiu efectuat de Ulrike Malmendier din Berkeley si Geoffrey Tate de UCLA a sugerat ca, atunci cand un CEO al unei companii este "uns" ca superstar de catre mass-media, actionarii sufera: performanta directorului scade in raport cu ceea ce a fost inainte si cu cea a altor directori. Ei se apuca de scris carti care servesc in loc de planuri la sedinte si lucreaza mai mult in afara companiei. De asemenea, acesti bancheri-vedeta devin in timp niste carpaci si nu mai iau decizii la fel de bune.

Astazi, americanii suporta costurile salariilor uriase de pe Wall Street in viata de zi cu zi: si-au pierdut joburile, rata somajului fiind uriasa, si-au pierdut casele...

Lupta din sectorul financiar-bancar, care a inceput cu dereglementarea financiara din anii 1980, a fost distorsionata grosolan de stimulentele banoase. Salariile si bonusurile uriase ale bancherilor i-au costat mult pe americani si asta se vede chiar si in criza locuintelor, in criza financiara, dar ceea ce au facut bancherii "remodeleaza" societatea si economia Statelor Unite intr-un mod primejdios.

Intre 1980 si 2008, industria financiara a adus un profit in crestere corporatiilor din SUA de la 19 la suta la 30 la suta, arata cifrele guvernului american. Si salariile din corporatii au urmat trendul ascendent. Economistii Thomas Philippon de la Universitatea New York si Ariell Reshef de la Universitatea din Virginia au descoperit ca remuneratia medie in industria financiara a crescut din 1980, de la o valoare aproape egala in cele din sectorul privat non-agricol, de 1,7 ori pe zi.

In fata unei astfel de cifre, cei mai buni studenti americani au decis ca nu merita efortul sa devii medic sau un inginer. Tocmai de aceea ponderea absolventilor de la Harvard care au ales sa lucreze in sectorul financiar a crescut de la 5 la suta in 1970 la 15 la suta in 1990. Numarul celor care au ales sa devina avocati sau medici a scazut de la 39 la suta la 30 la suta.

Poate ca odata cu criza economica se va termina aceasta tendinta. Este putin probabil ca sectorul financiar-bancar sa-si revina repede din aceasta furtuna, care a provocat, scaderea cu 60% a actiunilor unor companii in ultimul an. Asta inseamna ca bonusurile si salariile bancherilor ar putea reveni la un nivel mai "pamantesc", la care se regasesc remuneratiile muritorilor de rand ca noi. Bancile ar putea incepe sa concureze din punct de vedere salarial pentru talente de la sute de mii de dolari, mai degraba, decat in milioane.

Focile trebuie sa-si reduca propriile cote, inainte de a deveni pranz pentru rechin, la jumatate - o miscare care ar duce la nealterarea competivitatii.

Oamenii sunt mai inteligenti, sper eu, si poate vor intelege ca, daca se vor abtine de la bonusuri uriase ar fi capabili sa protejeze societatea.

Bancherii acum ajunsi in pragul falimentului sau nationalizati se vaicaresc si maraie la administratia Obama din cauza propriilor esecuri, nemultumiti de noile conditii impuse.

Ba mai mult, exista directori executivi ai unor banci americane de prima mana, precum Citigroup, Bank of America, Morgan Stanley, dar si tot felul de avocati, brokeri si agenti imobiliari investigati pentru ca au incercat sistematic sa fraudeze sistemul.