Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Temerile privind recesiunea economica globala au revenit

Temerile privind recesiunea economica globala au revenit
Recesiunea economica a redevenit principalul motiv de ingrijorare in piete, dupa ce pericolul prabusirii sectorului financiar a fost redus de finantarile in valoare de sute de miliarde de dolari acordate de guvernele din Europa, Asia si SUA, informeaza Reuters. Statele din sud-estul Asiei, sustinute de Japonia, Coreea de Sud, China si Banca Mondiala, au fost ultimele care s-au alaturat efortului international de stopare a crizei financiare, prin crearea unui fond ce va prelua creditele neperformante, pentru a veni in ajutorul sectorului bancar.



Initiativa a fost anuntata miercuri de presedintele filipinez Gloria Macapagal Arroyo, la o zi dupa ce Statele Unite si-au prezentat planul de salvare a institutiilor financiare.  



Administratia Bush a decis ca interventia in sectorul privat este de aceasta data inevitabila si a prezentat planul de criza prin care 250 miliarde dolari vor fi cheltuiti pentru achizitionarea de participatii in cadrul bancilor americane.



Potrivit unei surse din cadrul Trezoreriei americane, cele noua banci sunt Goldman Sachs, Morgan Stanley, JP Morgan Chase, Bank of America, Citigroup, Wells Fargo, Bank of New York Mellon, State Street si Merrill Lynch, care in curand va fi preluata de Bank of America.



Masurile similare anuntate de guvernele Marii Britanii,  Frantei,  Germaniei si ale altor state au dus la o revenire a burselor in ultimele doua zile, dupa ce saptamana trecuta pietele de capital au inregistrat cele mai mari scaderi din istorie.



Cu toate acestea, temerile investitorilor privind costul ridicat al masurilor de salvare, ce ar putea fi ineficiente in contextul unei crize a creditelor ce dureaza de 14 luni, au produs fluctuatii miercuri pe bursele din Statele Unite si Asia.



Astfel, bursele americane au inchis sedinta de marti in scadere, dupa ce in sedinta anterioara inregistrasera cresteri istorice. La inchidere, indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) a coborat cu 0,82%, la 9.310,99 puncte, iar indicele Nasdaq a scazut cu 3,54%, la 1.779,01 puncte.



Indicele Standard & Poor's 500 a coborat cu 0,53%, la 998,01 puncte.



In Asia, guvernele au anuntat in mai multe randuri ca pozitia bancilor din zona este solida, limitandu-si interventiile doar la ameliorarea conditiilor de pe piata monetara si cea a creditelor. Insa, fondul de ajutor creat de statele din sud-estul Asiei, care pentru inceput va consta in 10 miliarde dolari acordati de Banca Mondiala, indica o schimbare de pozitie a autoritatilor regionale, care nu doresc sa isi asume riscuri.



"Tsunamiul financiar cu care ne confruntam in prezent este de fapt o criza globala", a spus liderul administratiei de la Hong Kong, Donald Tsang. "Forta sa de distrugere este mai mare si mai extinsa decat criza asiatica din 1997", a mai spus acesta.



Criza economica a capatat noi proportii in septembrie, prin falimentul bancii americane de investitii Lehman Brothers si prin ajutorul guvernamental acordat de Statele Unite bancilor ipotecare Fannie Mae si Freddie Mac si companiei de asigurari AIG.



Solutiile propuse, printre care si actiunea coordonata a bancilor centrale mondiale de reducere a ratei dobanzilor, au temperat temerile privind prabusirea sectorului bancar la nivel mondial si au refinantat pietele monetare, nucleul intregului sistem financiar. 

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1032 ori