America si dependenta de razboaie

Statele Unite au inceput cu 13 colonii mici si vulnerabile, agatate de coasta estica a continentului nord-american. In secolul care a urmat, cele 13 state s-au extins pana in capatul celalalt al continentului, subjugand si exterminand populatiile bastinase si smulgand Texasul, New Mexico, Arizona si California din posesia Mexicului. 

A urmat un razboi civil, anexarea unor colonii modeste si o prezenta intarziata in ambele Razboaie Mondiale.

De cand a devenit o mare putere, la cumpana dintre secolele 19 si 20, SUA a fost implicata in mai mult de zece razboaie importante si a intervenit militar de nenumarate ori.

In 2008, americanii l-au ales pe Barack Obama in fruntea Statelor Unite pentru ca au crezut ca noul presedinte va avea o gandire diferita de cea a predecesorului sau, mai ales in ceea ce priveste implicarea in conflicte militare.

Era clar pentru toata lumea ca George W. Bush lansase un razboi inutil in Irak, o eroare pe care a amplificat-o prin proasta administrare a situatiei.

In consecinta, electoratul american s-a indreptat catre candidatul care se opunea razboiului din Iraq.

Mai presus de orice, americanii au crezut ca Obama va fi mai intelept in alegerea situatiilor care necesita forta.

La fel au crezut si norvegienii care i-au acordat Premiul Nobel pentru pace, nu pentru ceva ce facuse ci pentru ceva ce sperau ca n-o sa faca in viitor.

Doi ani mai tarziu, soldatii americani s-au vazut tarati inapoi in transee. De cand a preluat functia de presedinte, Obama a marit implicarea SUA in Afghanistan si a lansat un nou razboi impotriva Libiei.

Ca si in Irak, scopul adevarat al interventiei este schimbarea regimului cu forta armelor de foc.

La inceput, toata lumea credea ca armele vor sta in mainile europenilor sau in cele ale rebelilor, care au si inceput exportul de titei.

Pe masura ce conflictul se prelungeste, este din ce in ce mai clar ca inlaturarea lui Gaddafi nu se poate face fara interventia directa a fortelor armate americane si a agentilor CIA.

Ramane de vazut daca deschiderea focului in Libia va duce la plecarea tiranului Gaddafi.

Intrebarea pe care si-o pun cei de la Foregin Policy este "de ce SUA continua sa lupte in razboaie inutile".

Iata si cateva motive demne de luat in calcul.

Pentru ca poate

Cel mai evident motiv care alimenteaza prezenta Statelor Unite pe diversele teatre de razboi este faptul ca are o forta militara remarcabila, mai ales in comparatie cu micile puteri, asa cum este Libia.

Cand ai sute de avioane, bombe inteligente si rachete ghidate, toata lumea arata ca o tinta.

Asa ca atunci cand apar probleme undeva pe glob, este greu sa rezisti tentatiei de a face "ceva".

Ca si cel pe care l-a inlocuit, Obama isi justifica interventia invocand locul special al Americii, "aparatoarea democratiei", in lume.

Pentru ca nu are inamici seriosi

Dupa terminarea Razboiului Rece, America s-a vazut intr-o pozitie sigura. Nu mai exista alte mari puteri in emisfera vestica. Nu exista competitori directi deocamdata, desi China ar putea sa devina unul curand.

Si nu exista o tara in lume care sa se poata gandi la a lansa un atac asupra americanilor, fara a se gandi mai intai la propria distrugere.

Atacurile teroriste sunt o problema majora, insa pericolul este de multe exagerat, in parte pentru a servi drept pretext in invaziile altor tari.

Voluntariatul

Prin limitarea serviciului militar la oamenii care se ofera voluntari, opozitia care venea din partea opiniei publice este mai usor de combatut.

Cu greu ar mai fi putut Obama sau Bush sa inceapa razboaie in Irak si Afghanistan daca tinerii americani trimisi pe front erau obligati sa se prezinte la recrutare, daca fiii bancherilor de pe Wall Street erau suiti in avioane de transport militar si parasutati in mijlocul razboiului.

Politica externa

La Washington, politica externa este dominata fie de neconservatori, fie de "interventionistii liberali" care traiesc cu ideea ca SUA este o natiune indispensabila si ca trebuie sa rezolve cat mai multe probleme globale posibile.

Viziunea inteventionista este dezvoltata, promulgata si aparata de o retea de think tank-uri, comisii si agentii guvernamentale care, desi nu sunt intru totul de acord, sustin un singur lucru: SUA trebuie sa-si foloseasca puterea.

Sustinatorii razboaielor, cei care-si desfasoara activitatea in Washington, nu vor suferi penalizari daca un razboi nu se termina cu SUA invingatoare.

In cel mai rau caz, la sfarsitul mandatului se vor intoarce in institutiile de unde s-au ridicat.

Congresul a cedat puterea

Puterea de a declara razboi revine, prin constitutie, Congresului american si nu presedintelui.

Cu toate astea, de la cel de-Al Doilea Razboi Mondial incoace, presedintii Statelor Unite nu au avut nicio problema in a ordona fortelor americane sa atace alte state, si abia apoi sa vina in fata Congresului.

In practica, puterea militara s-a mutat in bratele presedintelui, inconjurat de cosilieri ambitiosi.