Congresul american ?i Casa Alb? au indicat c? au ajuns la un acord de principiu, in noaptea de mar?i spre miercuri, cu privire la planul de creditare, de 15 miliarde dolari, destinat produc?torilor auto din SUA, relateaz? AFP. Planul
ar putea fi votat incepand de miercuri. Carl Levin, senator democrat de
Michigan, a indicat intr-un comunicat ca "s-a ajuns la un acord" si ca
nu este decat o chestiune de timp ca o lege sa fie gata.
"Credem
ca am ajuns la un acord coerent cu obiectivele si principiile
presedintelui", mai ales pentru profitabilitatea intreprinderilor, a
afirmat un oficial al Casei Albe, citat de Wall Street Journal (WSJ).
Companiile
General Motors (GM) si Chrysler, in plina incapacitate de plata,
indeplinesc conditiile necesare pentru a beneficia de creditele
prevazute de proiectul elaborat de catre democrati, la sfarsitul
saptamanii. Ford,
care de asemenea intruneste conditiile necesare ca sa obtina ajutorul,
anuntase luni seara ca nu va avea probleme de lichiditate pe termen
scurt.
Proiectul de "lege pentru finantarea si restructurarea
industriei auto" obliga producatorii sa inainteze pana in 31 martie un
plan complet de restructurare ce sa prevada viabilitate pe termen
lung, inclusiv cu reduceri de costuri si renegocieri ale datoriilor.
Proiectul
prevede numirea unui administrator si a mai multor consilieri care sa
aiba sarcina de a supraveghea atribuirea creditelor. Administratorul,
supranumit de presa "tarul industriei auto", va fi desemnat de catre
presedintele Bush.
Constructorii
vor fi "evaluati" de catre administrator. Durata imprumuturilor este de
sapte ani, dobanda de 5%, in primii cinci ani, iar apoi de 9%.
Planul
prevede si ca intreprinderile sa vanda avioanele private si sa limiteze
remuneratia sefilor, dupa modelul planului de salvare a bancilor.
Textul prevede si "obligativitatea" producatorilor auto de "a informa"
orice vanzare de active si orice investitie. Companiile trebuie sa
anunte fiecare tranzactie cu un cuantum mai mare de 25 milioane de
dolari.
Un
inalt responsabil guvernamental a indicat ca oficialii de la Casa Alba
vor, inainte de orice, sa se asigure ca producatorii auto dovedesc ca
sunt viabili, astfel incat contribuabililor sa nu le fie cerute noi
ajutoare in urmatoarele luni.
Planul prevede
sustinerea producatorilor auto pana in martie, ceea ce va permite
presedintelui ales Barack Obama sa preia controlul problemei, dupa
investitura din 20 ianuarie. Companiile auto cerusera initial 34
miliarde dolari, ca sa evite falimentul.