Dominatia americana in materie de stiinta si tehnologie este amenintata de o criza bugetara

Joi, 30 Decembrie 2010, ora 15:24
1093 citiri
Dominatia americana in materie de stiinta si tehnologie este amenintata de o criza bugetara

Dominatia SUA in materie de stiinta si tehnologie este amenintata de o criza bugetara, care poate limita investitiile in cercetare intr-un moment in care state precum China isi intensifica eforturile de dezvoltare a acestor domenii, potrivit unei analize AFP, anunta Mediafax.

Partidul Republican, castigatorul alegerilor legislative din noiembrie, a promis ca va reduce toate cheltuielile federale.

Presedintele SUA, Barack Obama, considera de asemenea imperativa punerea sub control a derapajelor cheltuielilor publice. El a propus diminuarea cu 5% a cheltuielilor in 2011. Republicanii vehiculeaza, insa, reduceri de peste 10%.

Diminuarea cheltuielilor pentru cercetare si dezvoltare va fi catastrofala pentru stiinta, a afirmat pentru AFP Alan Leshner, seful Asociatiei Americane pentru Stiinte Avansate, cea mai mare asociatie stiintifica din lume, totodata editorul revistei "Science".

"Asemenea reduceri de buget pentru cercetare vin sa intampine obiectivele nationale, constand in ameliorarea sanatatii economiei americane si a competitivitatii ei internationale. Insa este demonstrat ca stiinta, ingineria si tehnologia alimenteaza inovatia si cresterea economica", a mentionat Leshner.

Pe de alta parte, toate statele cu care concureaza SUA, precum China, India sau Coreea de Sud, majoreaza puternic investitiile, a adaugat el.

Beijingul a lansat o initiativa de a "cumpara" circa 80.000 de oameni de stiinta chinezi care si-au facut studiile in strainatate.

China a urcat in 15 ani de pe locul 14 pe locul doi la nivel mondial, dupa SUA, in privinta lucrarilor de cercetare publicate.

Directorul general al Google, Eric Schmidt, subliniaza ca aproape toate progresele din cercetare pentru stiinta si tehnologie au fost sustinute de investitiile Ministerului american al Apararii de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial.

Printre aceste inventii figureaza semiconductorii, Internetul, GPS-ul si informatica, sustinuta in perioada de debut de programele NASA.

Bugetul anual alocat Apararii americane este, de departe, cel mai mare din lume, ajungand in general la 700 de miliarde de dolari.

#obama, #reduceri, #cheltuieli, #stiinta, #tehnologie , #stiri Barack Obama