Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Hillary Clinton il devanseaza in sondaje pe Barack Obama

Hillary Clinton il devanseaza in sondaje pe Barack Obama

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, se bucura atat de un nivel de popularitate, cat si al ratei aprobarii actiunilor mai mare decat presedintele Barack Obama, potrivit unor sondaje din aceasta luna, relateaza Washington Post in editia electronica, precizeaza Mediafax.

Potrivit rezultatelor unui sondaj Daily Kos/Research 2000, Obama este perceput favorabil de 51 la suta dintre cei chestionati, o scadere importanta de la nivelul de 77 la suta, la care se afla in momentul investirii, anul trecut.

Clinton, care avea un nivel de popularitate de aproximativ 40 la suta in 1996, in perioada cand a fost Prima Doamna, a mentinut cele circa 60 de procente de care se bucura cand a preluat mandatul de la Departamentul de Stat.


In privinta ratei aprobarii actiunilor, ea il devanseaza cu un procent si mai mare pe Obama.


Acest lucru nu-i este de folos lui Clinton, insa sustinatorii acesteia din campania pentru obtinerea investiturii democrate pentru prezidentiale, in 2008, ar putea avea satisfactia ca femeia despre care Obama a spus atunci ca este "destul de placuta", in prezent este mult mai placuta decat el, aceasta devansandu-l, in functie de sondaj, cu 10 pana la 25 de puncte procentuale, comenteaza publicatia.


Pentru a explica situatia, cotidianul compara programul de luni al celor doi.


Obama a fost in Alabama si Mississippi, incercand sa schimbe perceptia americanilor ca administratia sa a avut o reactie slaba in problema poluarii din Golful Mexic.


In schimb, Clinton primea aplauze, la Washington, pentru ca este un "lider pasionat" si pentru ca a adoptat o pozitie "hotarata si realista" impotriva traficului de persoane si sclaviei, prezentand raportul Departamentului de Stat in acest domeniu, "un subiect necontroversat politic".


Anterior, secretari de Stat, intre care Colin Powell si Condoleezza Rice, au fost, de asemenea, mai populari decat presedintele lor, George W. Bush.


Dar nu la fel au stat lucrurile pentru Warren Christopher, care nu a atins niciodata scorurile inregistrate de presedintele Bill Clinton, sotul actualului secretar de Stat.


Hillary Clinton si-a asigurat singura acest nivel in sondaje, abordand probleme relativ neimportante pentru public.


In timp ce Casa Alba conducea politicile disputate cu privire la razboiul din Afganistan, "ea isi gasea de lucru in colturi de lume mult mai linistite, contribuind la perceptia ca se afla deasupra valtorii politice", comenteaza cotidianul american.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1340 ori
Citeste mai multe despreClinton obama sondaje popularitate