Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Increderea americanilor in Barack Obama continua sa scada

Increderea americanilor in Barack Obama continua sa scada

Increderea publica in Barack Obama a inregistrat o noua scadere, circa sase din zece alegatori afirmand ca si-au pierdut increderea in capacitatea acestuia de a lua decizii corecte pentru tara, relateaza Washington Post in editia online, precizeaza Mediafax.

Conform acestui sondaj, realizat de Washington Post si ABC News, majoritatea americanilor dezaproba modul in care presedintele se ocupa de economie.

Insa el este mai bine vazut decat membrii Congresului, desi distanta intre ei tinde sa se micsoreze.


Sondajul a fost realizat prin interviuri telefonice, de miercuri si pana duminica, pe un esantion de 1.288 de adulti, dintre care 1.151 sunt alegatori inregistrati, si are o marja de eroare de plus sau minus 3,5 puncte procentuale.


In total, peste o treime dintre alegatorii chestionati, reprezentand aproximativ 36 la suta, afirma ca nu au incredere deloc sau au doar putina incredere in presedinte.


De asemenea, aproximativ doua treimi dintre alegatori afirma ca sunt nemultumiti sau chiar furiosi fata de felul in care isi indeplineste atributiile administratia federala.


Recentele evolutii economice, intre care scaderile inregistrate la bursa, problemele din industria de constructii si rata crescuta a somajului, ar putea explica scaderea inregistrata de presedinte.


Doar 43 la suta dintre americani afirma ca sunt de acord cu felul in care Obama isi indeplineste atributiile in economie, in timp ce 54 la suta ii dezaproba actiunea.


Aceste doua scoruri in domeniul economic sunt cele mai slabe inregistrate de presedinte de la inceputul mandatului sau.


Inclusiv o treime dintre democrati ii noteaza negativ performanta in acest domeniu.


De asemenea, sondajul surprinde o tendinta generala tot mai clara defavorabila presedintelui, cei care au o parere puternic defavorabila fiind de doua ori mai numerosi decat cei cu o parere puternic favorabila.


Totodata, 42 la suta dintre alegatori afirma ca au incredere in capacitatea presedintelui de a lua hotarari bune pentru tara, in timp ce 58 de procente sustin contrariul.


Nivelul aprobarii globale de care se bucura Obama a ramas la 50 la suta, presedintele inregistrand un nivel global al dezaprobarii situat la 47 la suta.


Pentru prima data in mandatul sau, numarul celor care ii dezaproba puternic prestatia este semnificativ mai mare decat numarul celor care isi manifesta sustinerea in mod puternic.


Obama a inregistrat cel mai slab scor in privinta felului in care administreaza deficitul bugetului federal, iar pe cel mai bun in privinta felului cum se achita de atributiile de comandant militar.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 939 ori