Obama a desemnat o comisie pentru realizarea unei strategii de reducere a deficitelor

Vineri, 19 Februarie 2010, ora 09:44
1027 citiri
Obama a desemnat o comisie pentru realizarea unei strategii de reducere a deficitelor

Presedintele SUA, Barack Obama , a desemnat joi o comisie insarcinata sa realizeze o strategie pentru readucerea bugetului la un nivel echilibrat in urmatorii cinci ani, ce va fi condusa de un democrat si de un reprezentant al republicanilor, relateaza les Echos, citat de NewsIn.

Obama a precizat ca aceasta comisie va avea 18 membri si va fi condusa de democratul Erskine Bowles, fost secretar general al Casei Albe, si de fostul senator republican Alan Simpson.

Comisia va trebui sa realizeze o strategie care sa readuca la echilibru bugetul federal in cinci ani, fara a lua in calcul plata dobanzilor la datoria publica.

"Le-am cerut sa produca recomandari clare asupra modului de a acoperi costurile tuturor programelor federale pana in 2015 si de a imbunatati in mod semnificativ situatia noastra bugetara pe termen lung", a afirmat presedintele american.

Potrivit unor comentatori, comisia ar avea drept scop sa serveasca de paravan presedintelui SUA si Congresului pentru eventuale masuri nepopulare, precum majorarea taxelor, pentru a reduce deficitul.

Statele Unite au inregistrat un deficit bugetar record in anul financiar 2008-2009, ce s-a incheiat la finalul lunii septembrie, de 1.417 miliarde dolari, echivalent cu circa 10% din PIB.

Acesta a fost cel mai mare deficit inregistrat dupa cel de-al doilea Razboi Mondial.

Proiectiile actuale arata ca deficitul ar urma sa atinga in nou record in actualul exercitiu, de 1.556 miliarde dolari in 2010 (10,6% din PIB), urmand sa scada la 1.267 de miliarde, adica 8,3% din PIB, in anul fiscal viitor. 

#obama, # comisie, # strategii, # reducere, # deficit , #stiri Barack Obama