OCDE anunta estimari alarmante pentru 2009, in timp ce economia SUA se comprima

Miercuri, 26 Noiembrie 2008, ora 09:35
1276 citiri
OCDE anunta estimari alarmante pentru 2009, in timp ce economia SUA se comprima

Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) a estimat marti o recesiune care va fi cea mai grava de la inceputul anilor '80 in majoritatea tarilor membre, in timp ce autoritatile anuntau o scadere cu 0,5% a produsul intern brut (PIB) al SUA in trimestrul al treilea.

"Suntem la inceputul uneia dintre cele mai grave recesiuni de dupa Al Doilea Razboi Mondial, chiar daca luam in considerare un program masiv de relansare anuntat de administratia Barack Obama", a estimat analistul Nariman Behravesh, de la IHS Global Insight.


Euro a profitat de acest anunt si a depasit, pentru prima data din 5 noiembrie, pragul de 1,30 dolari.


Federal Reserve , banca centrala americana, a prevazut fonduri de 800 miliarde dolari pentru a favoriza creditul de consum si a incerca o relansare a pietei imobiliare.


Bursa de Valori de la New York a deschis din nou in crestere, dupa castigurile semnificative de luni, insa a reintrat pe rosu dupa doua ore de tranzactionare.


Pietele de capital de la Frankfurt si Paris, care deschisesera in scadere, au reactionat pozitiv. Bursa de la Frankfurt a incheiat sedinta in crestere usoara, cu 0,13%, ca urmare a vestilor proaste din sectorul auto, iar indicele CAC 40 al bursei pariziene a avansat cu 1,18%. Piata londoneza a terminat de asemenea in crestere, cu 0,44%.


In ansamblu, cele 30 de tari membre ale OCDE ar urma sa inregistreze o scadere economica de 0,4% in 2009, urmata de o crestere cu 1,5% in 2010, avand drept consecinta o accentuare a somajului in statele membre ale Organizatiei. Astfel, numarul somerilor va creste cu 8 milioane pana in 2010, pana la 42 de milioane, de la 34 de milioane in prezent.


Marea Britanie se va confrunta, la randul sau, cu o recesiune in intregul an 2009. Japonia este amenintata de o revenire a deflatiei, incepand cu mijlocul lui 2009, potrivit raportului semestrial ce contine estimarile economice ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica.


De altfel, produsul intern brut al Statelor Unite a scazut cu 0,5% in trimestrul al treilea, potrivit noilor estimari publicate de Departamentul Comertului, care estima initial un declin cu doar 0,3%.


In SUA, cheltuielile de consum ale gospodariilor, care in mod normal asigura aproape 70% din cresterea economiei americane, au scazut cu 3,7%, in cel mai amplu declin din al doilea trimestru al anului 1980.


Scaderea provine dintr-o diminuare cu 15,2% a achizitiilor de bunuri de folosinta indelungata si cu 6,9% a celor de bunuri perisabile, cea mai accentuata coborare din 1950.


Aceasta este una dintre consecintele crizei, care ii determina pe americani sa stranga centura si sa isi amane cumparaturile importante, ca efect conjugat al accentuarii somajului si inaspririi creditarii.


Presedintele ales Barack Obama urma sa ceara marti sacrificii americanilor, in a doua conferinta de presa dedicata economiei din doua zile.


"Ca sa facem investitiile de care avem nevoie, va trebui sa analizam bugetul federal in amanunt, sa taiem cheltuieli si sa facem sacrificii", declarase luni Obama.


La randul sau, secretarul Trezoreriei americane, Henry Paulson, a estimat ca "este nevoie de timp ca sa fie depasite actualele dificultati ale economiei americane" si ca vor interveni, de asemenea, "noi provocari".


"Ar fi o naivitate sa credem ca toate problemele se vor rezolva dintr-o data", a adaugat Paulson.


Mai multe companii au anuntat vesti proaste determinate de turbulentele economiei mondiale: concedierea a 3.400 de salariati ai grupului suedez de constructii Skanska pana in 2009 si disponibilizarea a 2.400 de angajati americani ai celei mai mari companii siderurgice din lume, ArcelorMittal, pana la jumatatea lui ianuarie.


Grupul minier anglo-australian BHP Billiton a renuntat, la randul sau, la oferta de preluare a companiei concurente Rio Tinto, care ar fi creat un gigant mondial in sector, ca urmare a deteriorarii climatului economic si a ieftinirii materiilor prime.


In Asia, pietele de capital erau, in schimb, aproape euforice. La Tokyo, indicele Nikkei a crescut cu 5,22%, bursa din Hong Kong a inchis in urcare cu 3,4%, cea din Sydney - cu 5,79%, iar piata din Manilla a urcat cu 6,03%. Bursa de la Shanghai a inchis, in schimb, in scadere cu 0,44%.


Simultan, un raport al Bancii Mondiale prezenta estimari revizuite pentru cresterea economica a Chinei in 2009, la 7,5% - cel mai slab nivel al ultimilor 19 ani, comparativ cu prognoza initiala de 9,2%.