Politica influenteaza stabilitatea pietelor financiare

Luni, 08 Februarie 2010, ora 17:17
1375 citiri
Politica influenteaza stabilitatea pietelor financiare

Politica a devenit in 2010 un factor de influenta a instabilitatii pietelor financiare occidentale, pornind de la criza datoriilor din Europa de Sud-Est si pana la reforma din sectorul bancar american, intr-o maniera asociata mai mult economiilor emergente, comenteaza Reuters.

La inceputul acestui an, masurile politice au stat la baza unora dintre cele mai ample miscari ale pietelor, care au dus la castiguri sau pierderi, in functie de perceptia pozitiva sau negativa a investitorilor, iar tendinta pare sa fie de durata, precizeaza Mediafax.

Riscurile politice, in sine, nu sunt mai mari. Evenimentele majore produse in criza din 2008, urmate de redresarea pietei - decizia de a nu salva de la faliment Lehman Brothers, reuniunea G20, deciziile de lansare a masurilor guvernamentale de stimulare a economiilor - au fost momente politice cu un impact profund asupra pietelor.

"Politica influenteaza pietele intr-o maniera diferita", a declarat Alastair Newton, director general si analist politic la compania Nomura.

In 2008, cateva decizii politice au stabilit tonul pietelor timp de mai multe luni. In prezent, stirile politice sunt factori tot mai importanti care determina variatiile pe termen scurt dar si tendinta pe termen lung.

Evaluarea actiunilor bancare a devenit imposibila fara a tine seama de amploarea reformelor din sectorul financiar promovate de presedintele american Barack Obama.

Anuntul din ianuarie al lui Obama privind reforma sectorului bancar a dus la scaderea principalilor indici bursieri americani cu circa 4%, in doua zile.

Alegerile partiale din SUA din acest an vor contribui la nervozitatea investitorilor, iar incertitudinile vor duce la cresterea primelor de risc si scaderea cotatiilor.

In Europa, investitorii ingrijorati de riscul de default al datoriilor unor state din zona euro sau de renuntare la moneda unica trebuie sa evalueze capacitatea guvernelor de a restrange cheltuielile publice, in timp ce se confrunta cu tensiuni sociale.

De asemenea, investitorii trebuie sa analizeze si viabilitatea politica a programelor de sustinere ale Uniunii Europene si Fondului Monetar International, daca Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia sau Spania vor ajunge aproape de colaps financiar, se mai arata in articol.

In Marea Britanie, cotatia lirei sterline va fi influentata de sondajele de opinie, odata cu apropierea alegerilor generale programate in iunie.

Majoritate analistilor considera improbabila intrarea in incapacitate de plata a unui stat occidental european, sau iesirea din zona euro, dar anticipeaza ca active financiare ale Greciei, Spaniei sau Portugaliei vor fluctua in functie de miscarile politice.

Din acest motiv, investitorii nu se vor mai putea baza doar pe modele economice si de piata.

#financiar, #politica, #sector, #stabilitate , #stiri Barack Obama