Bancile incep sa returneze imprumuturile catre BCE. Incepe sectorul sa se refaca?

Miercuri, 05 Decembrie 2012, ora 15:18
1644 citiri
Bancile incep sa returneze imprumuturile catre BCE. Incepe sectorul sa se refaca?

Bancile europene doresc sa inceapa din ianuarie 2013 rambursarea imprumuturilor acordate de Banca Centrala Europeana in contextul crizei financiare din Europa. Analistii se tem insa ca acest pas ar putea fi prematur, lasand bancile vulnerabile la riscuri in cazul unei intensificari ale crizei.

Commerzbank, a doua banca din Germania ca marime, si-a propus sa ramburseze 10 miliarde de euro, din totalul de 16 miliarde de euro imprumutati, iar cele mai mari banci franceze, BNP Paribas, Societe Generale si Credit Agricole au intentii similare, potrivit unor surse ale The Wall Street Journal.

Creditele au fost acordate printr-un program de urgenta, activat in 2011 de BCE, prin care au fost acordate imprumuturi pe o durata de trei ani, cu dobanzi reduse. Bancilor li se permite sa inceapa rambursarea lor din ianuarie 2013.

Cea mai mare parte a imprumuturilor din acest program au fost acordate institutiilor financiare din Italia, Spania, Germania si Franta.

Potrivit unui studiu Morgan Stanley, cele mai multe banci care doresc sa ramburseze imprumuturile provin insa din nordul Europei, iar suma pe care doresc sa o restituie se ridica la aproximativ 80 de miliarde de euro, dintr-un total de aproximativ de o mie de miliarde de euro imprumutati prin programul BCE.

Rambursarea anticipata arata ca unele banci si-au intarit pozitia fata de anul trecut, cand mai multe institutii financiare au intampinat probleme in a se imprumuta de pe pietele de capital.

Bancile comerciale au, de asemenea, probleme in a utiliza acesti bani, din cauza conditiilor mai stricte impuse de BCE. Ele ajung sa piarda sume importante prin depozitarea lor la bancile centrale, unde rata dobanzii este inferioara dobanzii la care s-au imprumutat.

De exemplu, Commerzbank pierde 75 de milioane de euro pe an din aceasta cauza, a declarat Martin Blessing, directorul acesteia.

Analistii se tem insa ca aceste intentii ar putea institui o tendinta periculoasa pe piata. Astfel, inclusiv bancile care inca nu sunt stabile ar putea sa recurga la o rambursare anticipata de teama ca reputatia si credibilitatea lor sa nu aiba de suferit in fata rivalilor care deja au restituit sumele imprumutate de la BCE.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#rambursare anticipata credite BCE, #imprumuturi banci europene, #rambursare credite banci Europa, #criza financiara Europa, #ajutor banci Europa , #stiri BCE