Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

BCE: Introducerea unor taxe speciale asupra bancilor trebuie precedata de studii de impact

BCE: Introducerea unor taxe speciale asupra bancilor trebuie precedata de studii de impact


Banca Centrala Europeana (BCE) atrage atentia ca introducerea unor taxe speciale asupra bancilor sau institutiilor financiare trebuie precedata de o evaluare cuprinzatoare a impactului, pentru a se asigura ca beneficiile masurii fiscale depasesc costurile.

"Romania trebuie sa recurga in mod sistematic si eficient la evaluarea impactului normativ si la consultarea si implicarea partilor interesate in elaborarea si punerea in aplicare a reformelor. O evaluare cuprinzatoare a impactului taxei pe activele financiare ale bancilor este necesara pentru a asigura ca beneficiile masurii fiscale depasesc costurile, avand in vedere nu doar efectele potential negative asupra stabilitatii financiare si asupra economiei, ci si implicatiile potentiale pentru conditiile de creditare ale bancilor si pentru transmisia politicii monetare", se arata in avizul BCE cu privire la taxa pe activele financiare ale bancilor, publicat pe site-ul institutiei financiare internationale.

Potrivit BCE, se impune o analiza cuprinzatoare a impactului asupra economiei Romaniei, avand in vedere faptul ca introducerea unor taxe ad-hoc asupra bancilor poate crea incertitudine in activitatile acestora si in final poate prezenta riscuri pentru furnizarea de credite, ceea ce ar putea afecta cresterea pe termen lung din economia reala. BCE avertizeaza impotriva unor stimulente in creditare care sa conduca la denaturari in ceea ce priveste alocarea eficienta a ofertei de credite si la dezechilibre sectoriale suplimentare in economia reala.

Referindu-se la faptul ca Ordonanta precede reduceri ale taxei pentru bancile care ofera credite sectorului real intr-un volum sporit sau la marje reduse, BCE subliniaza ca orice masura care urmareste sa stimuleze activitatea de creditare, daca nu este conceputa in mod corespunzator, poate produce denaturari in alocarea creditului. "Aceste masuri pot determina bancile sa devina prea permisive in ceea ce priveste normele de creditare ale acestora, pentru a atinge tintele privind volumul creditarii", subliniaza BCE.

De asemenea, BCE sustine ca taxa introdusa prin ordonanta de guvern va avea in ansamblu un efect negativ asupra profitabilitatii bancilor. "Intrucat rezultatul reportat constituie o importanta sursa de capital, o taxa pe activitatea bancilor ar putea avea implicatii care nu ar trebui neglijate asupra capacitatii lor de intermediere. Astfel, evaluarea impactului ar trebui sa tina seama si de efectele de echilibru de ansamblu ale masurii fiscale, mai ales intr-o tara care se bazeaza pe prezenta intermediarilor straini, care pot evita mai usor sarcina fiscala sporita prin realocarea geografica a activelor", sustine BCE.

In ceea ce priveste indicele de referinta al ratei dobanzii pentru contractele de credit pentru consumatori, BCE subliniaza ca ordonanta de guvern ar trebui sa ia in considerare faptul ca datele de intrare bazate pe tranzactii reale trebuie utilizate numai atunci cand sunt suficiente si corespunzatoare.

"In cazul in care datele bazate pe tranzactii sunt insuficiente sau necorespunzatoare pentru a reprezenta in mod exact si fiabil piata sau realitatea economica pe care indicele de referinta este destinat sa o masoare, pot fi folosite si date de intrare care nu sunt date de tranzactie, inclusiv estimari de pret, cotatii si cotatii ferme sau alte valori", apreciaza BCE.

De asemenea, BCE apreciaza ca ordonanta de guvern nu specifica elemente esentiale ale noului indice de referinta, precum administratorul noului indice de referinta, nici metodologia completa pentru stabilirea noului indice de referinta sau momentul in care vor fi puse la dispozitie aceste detalii. "In cazul in care BNR ar urma sa fie desemnata administrator, ordonanta de guvern nu ar trebui sa afecteze marja de apreciere a BNR privind elaborarea metodologiei de stabilire a noului indice de referinta pentru a-i asigura acuratetea, integritatea si fiabilitatea. In cazul in care bancile centrale furnizeaza indici de referinta, este responsabilitatea acestora sa stabileasca proceduri interne corespunzatoare pentru a asigura acuratetea, integritatea, fiabilitatea si independenta acestor indici de referinta, tinand seama de cele mai bune practici internationale, acolo unde este relevant si adecvat", se precizeaza in documentul mentionat.

In sfarsit, BCE subliniaza ca ar trebui consultata cu privire la proiecte de legislatie nationala care confera sarcini suplimentare BNR in aceasta privinta.

La inceputul lunii mai, Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat noul indice referinta pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, care este de 2,36% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetica a ratelor de dobanda zilnice ale tranzactiilor interbancare din trimestrul IV 2018.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 831 ori
Citeste mai multe despreBCE taxe banci